Salata de post, din cuscus cu rodie

Cușcușul (în această grafie, promovată de dicționarele românești, deși îl găsim în rețete și sub alte forme) este o mâncare ce a pătruns mai greu la noi și care nu are chiar foarte mulți adepți. Pentru mine, este o mâncare preferată de când am mâncat prima dată la Paris, în 1992, un cușcuș cu un cârnat extrem de condimentat, alături. De atunci, am aproape tot timpul cușcuș în casă și când găsesc rețete care-l includ, ca ingredient, nu ezit să le fac, dacă mi se pare că la final va fi un preparat pe placul meu.
Anul trecut, tot în post, am găsit o rețetă care mi-a plăcut pe petitchef.ro dar pe care nu am putut s-o experimentez atunci. Așa că acum, înainte de a mă sătura de clasicele preparate de post, am decis să caut acea rețetă, ca s-o prepar. Evident, am modificat-o potrivit gusturilor mele, pentru că gătind de atâția ani cușcuș, știu deja cum se comportă la preparare.
Mai precis, am suplimentat cantitatea de apă în care trebuie să se umfle cușcușul (cea din rețetă mi se pare absolut insuficientă) am redus la jumătate uleiul de măsline (al cărui gust amar nu-mi prea place) am redus la jumătate și cantitatea de zeamă de lămâie, pentru ca mâncarea să nu fie prea acră și am introdus uleiul de floarea soarelui, pentru că n-am vrut ca preparatul să fie uscat, ci onctuos.
În cele din urmă (dar foarte repede) a rezultat o mâncare exotică, foarte bună, de care sunt foarte mulțumită.