Desert pandispan glazurat, economic, din albusuri

Am învățat de la bucătărașii mai vechi că e bine să punem albușurile la păstrare, în congelator, (atunci când folosim doar gălbenușurile) pentru a le valorifica în alte dulciuri. Din ele se pot face diferite prăjituri, blaturi pentru torturi, sau chiar checuri economice și rapide, așa cum am făcut eu, în urmă cu două zile.
Am stat pe gânduri în privința denumirii...Să-l numesc "chec", sau "pandișpan"?  Până la urmă, l-am numit "pandișpan", pentru că-mi amintește de copilărie, când, în vizită cu părinții la nașii mei de botez, am fost serviți cu o prăjitură pe care nașa mea o numea astfel. Erau niște felii mari, pufoase și cu un gust foarte bun, iar nașa mea zicea că a folosit numai albușuri. Evident, la vârsta aceea, nu știam nimic despre rețete și nu am reținut detaliile pe care le-am auzit. Am rămas doar cu această idee a prăjiturii făcută doar din albușuri, iar culoarea ei albă mi-a întărit această convingere.
Mai târziu, când prăjiturile mă interesau doar din punctul de vedere lingvistic, am aflat că denumirea pandișpanului vine de la "Pain d'Espagne" (sau "Pan de Spagna") adica "pâine de/din Spania". Originea lui este în Spania, unde un chef italian foarte talentat (Giovan Battista Cabona, zis Giobatta) a prezentat-o la un banchet de la Ambasada Italiei din Spania. Prăjitura, apreciată foarte mult a fost denumită, la început "Paté Génoise" (în onoarea orașului natal al patisierului, Genova). Mai târziu, prăjitura s-a mai simplificat și a primit denumirea de "Pain d'Espagne" ("Pan di Spagna") și astăzi încă stă la baza blaturilor pentru torturi și a multor prăjituri pufoase și delicioase.
Pandișpanul meu de astăzi a ieșit gălbui, de la coaja răzuită de lămâie și este, în fapt, la granița dintre chec și pandișpan, pentru că nu are grăsimi, dar nici gălbenușuri. Am numit,   totuși, astfel, prăjitura mea (cu specificația că e numai din albușuri) în memoria nașei mele de botez (Dumnezeu s-o ierte!) care era o femeie foarte blândă și harnică, dar și în amintirea acelei zile luminoase din copilărie când am gustat-o și am rămas de atunci sub imperiul unui gust deosebit, asemeni lui Marcel Proust, în căutarea timpului pierdut...