Cum vede un străin experiența culinară transilvăneană? Un meniu, o galerie foto şi două articole despre bucătăria românească, descrisă de un redactor american ce cutreieră Viscri, Biertan, Criţ, Meşendorf şi Miklósvár în căutarea gustului românesc.
Uimit de stilul simplu, modest şi atât de apropiat de natură, Alexander Lobrano vorbeşte despre mămăliga cu smântână, ciorba de perişoare sau cu găluşte, checul cu nuci sau prăjitura cu caise fără să uite de ţuica de prune sau de vinul roşu.
Redactorul foloseşte comparaţii cu preparate din alte bucătării, mult mai cunoscute, pentru a descrie mâncărurile servite de localnici. În continuare, vă prezint extrase traduse din articolele publicate de revista Saveur, în primavara acestui an.
„[...]Am început cu o supă de linte cu bucăţi de carne de vită cu os, apoi am împărţit o friptură de porc cu şorici. Am servit-o cu ciuperci în sos, cartofi fierți cu pătrunjel, ardei roșii și verzi iuți murați și pâine proaspăt coaptă făcută din făină de grâu măcinată grosolan și mălai care avea un miros delicat, beros de drojdie. Totul era simplu, lumesc și satisfăcător. Toate au venit de la câțiva kilometri depărtare în farfuriile noastre, preparate tipice, aveam să aflu, pentru masa oricărui fermier transilvănean prosper.[…]”.
El este însoţit de Nadine, o prietenă de-a sa, dar prezentarea locului și a bucătăriei tradiționale este făcută de contele Kálnoky, care aduce informații istorice atât despre evoluția politico- administrativă a României, cât și despre influențele ce se regăsesc în bucătăria românească: „<<[...]Transilvania are trei bucătării principale: maghiară, românească şi saxonă. Dar şi turcii au avut o mare influenţă asupra bucătăriei locale. Aromele lor sunt reflectate în supa acră ciorbă, care ne place atât de mult>>- cuvântul turcesc pentru supă este çorba- <<şi tot ei au adus murăturile şi deserturile dulci. Maghiarii ne-au deschis apetitul pentru verdețuri și paprika, deşi verdeţurile noastre principale rămân mărarul, leuşteanul, pătrunjelul şi arpagicul. Luăm dragostea pentru produsele lactate de la saxoni, care ne-au adus și slănina, cârnații și untura.>> Dar acestea sunt doar cele mai importante. De-a lungul veacurilor, alte grupuri- armenii, evreii, romii (țiganii)- au adus propriile lor ingrediente și modurile lor de a găti în bucătăria transilvăneană.[…]”
Când vorbește despre istoria locului, contele spune că: „[...] Transilvania este un ţinut pre-industrial cu un mozaic înfloritor de obiceiuri care favorizează atât localnicii cât şi diversitatea faunei.[…]”.„ [...] După prăbuşirea comunismului, fermele colectivizate au fost desfiinţate şi agricultura tradiţională a reînviat rapid. Ironia este că, deşi produsele noastre locale depăşesc un produs premium din oraşe precum Londra şi Berlin, intrarea României în Uniunea Europeană înseamnă că fermierii transilvăneni trebuie să se conformeze regulilor absurde ale U.E. Ar fi o tragedie dacă această biodiversitate a supravieţuit nebuniei Ceauşeştilor pentru a fi distrusă la Bruxelles.[…]”
Descrierea bucătăriei tradiţionale continuă cu descrierea preparatelor de la micul dejun: “[…] Cocoșii încă mai cântau când contele Kálnoky s-a prezentat la sfârșitul micului dejun tradițional transilvănean ce a constat într-un stimulent din flori de soc (plăcut de acidulat, făcut din nimic altceva în afară de flori de soc, lămâi, zahăr și apă), pui afumat cu lemne de măr, vinete coapte, ardei verzi și roșii proaspeți, lapte acru și brânză fermă afumată în scoarță de copac de culoare castanie, cârnați uscați și mai multă pâine din aceea beroasă, toate servite în grădină.[…]”, dar şi a cinei: „[...]cina din acea noapte era chiar mai bună decât cea din seara precedentă. După ciorbă de perisoare, o supă delicată cu legume, garnisită cu mici chiftele din porc şi orez, ne-am ospătat cu gulaș bogat în paprika, paste la cuptor, roșii coapte și mămăligă, ștampila omniprezentă a României, o variantă mai închegată de polenta* ce a fost servită cu o deliciosă smântână de casă. Desertul a fost o prăjitură cu rubarbă parfumată cu scorțișoară. [...]”.
„[...] Prânzul de la sfârşitul lui Iunie constă într-o supă foarte parfumată cu fasole păstăi, roșii și morcovi; o friptură de porc și cartofi aromată cu maghiran proaspăt; salată de varză şi o prăjitură proaspăt coaptă cu migdale şi caise abia culese.[...]„.
Chiar dacă articolele sunt redactate în stilul impersonal al unui american, trebuie să recunoaştem că lectura este plăcută şi poate amuzantă. Păcat că este slab documentată şi parcă nedemnă pentru un redactor laureat cu mai multe premii James Beard.
Alexander Lobrano a crescut în Connecticut și a trăit în Boston, New York și Londra înainte de a se muta la Paris, unde locuiește acum, în 1986. A fost corespondent pentru revista Gourmet din 1999 până cand s-a desființat, în 2009 și a scris despre mâncare și turism pentru Bon Appetit, Food& Wine, Travel& Leisure, Departures, Conde Nast Traveler şi multe alte publicaţii din Statele Unite şi Regatul Unit. Este autorul Hungry for Paris: The Ultimate Guide to the City`s 102 Best Restorant (Random House), reeditată în 2010. A câştigat mai multe premii James Beard , iar în 2011 a fost laureat cu premiul Bert Greene pentru articolul său culinar Spirit of the Bistro din revista Saveur. (http://alexanderlobrano.com/about-the-author/)
Revista americană Saveur se descrie ca o „revistă culinară şi de turism culinar definitorie pentru generaţia sa” şi a fost distinsă cu patru premii din partea Societăţii Americane a Editorilor de Revistă (inclusiv unul pentru excelență în general), precum și cu 17 premii James Beard pentru jurnalism. (http://www.saveur.com/article/kitchen/about-SAVEUR)
*Polenta este varianta mult mai fluidă a mămăligii.
Articolele integrale, în limba engleză:
http://www.saveur.com/solrSearchResults.jsp?q=eternal+terrain
http://www.saveur.com/article/travels/The-Guide-Transylvania
Credit pentru imagine: Landon Nordeman
)
