Nu suntem înconjuraţi pur şi simplu numai de elemente materiale, vizibile. Universul este ca o sală de spectacole. Chiar şi cele mai mici molecule emit sunete şi vibraţii pentru că muzica este o lege universală, este sufletul universului, un motor al raţiunii dar şi al sentimentelor pasionale. Muzica este cea după care se ordonează şi relaţiile interumane.
Nu aţi auzit duetul cuplurilor de îndrăgostiţi?
Nu aţi fost niciodată asurziţi de tobe când doi oameni nu se suportă, se ceartă, se urăsc?
Chiar nu aţi auzit şi văzut niciodată simfonia unei naţiuni sau măcar dansul psihedelic, stridentele sunete de fluiere, tamburine şi timpane ale mult prea stresatului nostru popor?
Pot să vă cred că nu, nu avem toţi ureche muzicală, dar să nu-mi spuneţi că auzul dumneavoastră nu a fost niciodată vrăjit de sonata dragostei!
Eu am avut parte de o foarte dotată şi tânără profesoara de muzică, aşa că am acumulat cu interes solide cunoştinţe în domeniu pe care vi le împărtăşesc cu drag.
Sunetele şi zgomotele de orice fel au trei caracteristici: înălţimea, tăria şi timbrul.
Vă rog să vă gândiţi la un filosof, un fizician sau matematician renumit. Mai bine să ne gândim la Einstein, pentru că de el am auzit toţi. Nu-i aşa că deşi îi ştim numele, îi ştim teoriile, uneori habar n-avem de fapt ce-a vrut să spună? Acest lucru se datorează înălţimii.
Putem să coborâm din înălţimile astea ce ne lasă ameţiţi şi să intrăm într-o altă stare de ameţeală, gândindu-ne la Bianca şi nu mai ştiu cum (mă scuzaţi, surzii ca mine nu aud toată muzica universului) deşi nu mai putem scăpa de nurii agasanţi ai muzicii sale niciunde.
Acest fapt se datorează tăriei. Tăria sau lipsa caracterului celor care impun sunetele şi zgomotele se reflectă în calitatea muzicii şi în intensitatea cu care ne agresează auzul tot felul de stridenţe şi dizarmonii.
Toţi putem cânta mai tare sau lua note mai înalte, dar timbrul este ceva unic şi chiar nu ştiu cum să vi-l descriu, atât de special este. Deşi are aceeaşi însemnătate cu cea a înălţimii şi a tăriei este mereu pus la colţ de către sunetele, muzicile şi muzichiile dotate cu atuul postamentului pe care sunt dispuşi cântăreţii de unde pot ţipa cu tărie impunând ritmul general.
Timbrul nu numai că este specific fiecărui individ dar se împarte în timbru feminin, timbru masculin şi timbru fals.
Vocile bărbăteşti sunt bogate în armonice superioare în timp ce vocile femeieşti sunt mai puţin dotate la acest capitol. De aceea conducerea lor în cadrul unui cor trebuie să fie mult mai strictă.
Soliştii, oricât de buni ar fi, se aud mult mai slab decât corul şi nu au nicio şansă în fata orchestrei simfonice.
Nu toţi cei dotaţi cu auz muzical aud şi aceeaşi muzică. Unii copii, oricât le-ar cânta mămicile lor cântece de leagăn despre cum nu trebuie să pună mâna acolo şi nici acolo, ei tot vor afla pe pielea lor că focul arde.
Nişte tâmpiţi! Fără strămoşii acestor tâmpiţi am fi rumegat şi acum, căci n-am fi ştiut gustul mâncării preparate termic şi ne-am fi încălzit doar dacă am fi stat cu burta la soare...
La fel de asincronici au fost şi cei ce-au rupt aripile libelulelor până au inventat elicopterul sau cei ce au avut în cap doar tehnici muzicale după care cei mai sus descrişi au ajuns să fie aşezaţi în strana societăţii.
Ei sunt compozitorii şi dirijorii societăţii, fără de care niciun fel de muzică românească nu poate avea vreun viitor.
Mai rămâne de analizat timbrul fals, cel mai prezent zgomot din realitatea românească. Îl putem auzi în timpul campaniilor electorale, când se stabileşte bugetul ţării sau când vin dirijorii internaţionali să ne schimbe partitura după care cânta lăutarii, urechiştii şi guriştii din topurile noastre muzicale.
Degeaba avem un auz perfect dacă nu avem şi educaţie muzicală. Aşa am ajuns să ascultăm muzica maneliştilor din viaţa noastră politică pentru că bunul gust nu stă în numărul spectatorilor. Sunt conştient că acest tip de public ascultă cântăreţii pe care-i merită dar nu pricep de ce suntem obligaţi toţi să suportăm vuietul ăsta.Pur şi simplu nu înţeleg de ce valoarea şi cinstea trebuie să fie recunoscute şi alese după legile democraţiei occidentale, din moment ce este evident că aceste calităţi nu sunt hărăzite oricui şi nu ţin de nicio democraţie ci de meritocraţie.
Nu toţi avem ureche muzicală, dar toţi suntem influenţaţi de muzică, sunete şi zgomote.Cine dă tonul face muzica .Nu ascultăm numai cu mintea ci şi cu inima .Daca inima aude zgomotele urii in timp ce se fredonează un cantec de dragoste orice altceva este de prisos.Unii pur şi simplu nu au mai rezistat şi au plecat, vrăjiţi fiind de cântecul sirenelor occidentale. Alţii, ca mine, afoni şi surzi fiind, au rămas să doarmă într-un colţ al sălii de spectacole, până când dirijorii vor hotărâ sfârşitul stagiunii şi declanşarea sezonului de curăţenie...
)
