Fericirea nu este un lucru marunt. Nu ai cum sa o ignori cand vine si te ia strans in brate si mai ca te sufoca. Iti vine sa plangi, sa strigi, sa-ti tii inima sa nu-ti sara din piept, te ia cu lesin si ti se maresc pupilele, dar nu i-ai da drumul deloc. Ai tine-o bine de mana si i-ai simti degetele transpirate de emotie, i-ai zambi tamp cu toti dintii si-ai cere-o de nevasta, sa te asiguri ca va fi in viata ta pentru un timp nesfarsit.
De cateva zile bune insa mi-a dat drumul. Mi-a plecat. Sau eu i-am plecat si ea nu m-a urmat, capricioasa cum e. Dar ii tin in sertar bluza parfumata, albumul cu poze, mai port pe corp mici vanatai de cand m-a cuprins cu palmele lacome ca niste vapai tremuratoare. Mi-e dor de ea, recunosc sincer si am cam bolit o vreme in absenta ei. Schimbare de fus orar vor zice unii, drum inapoi de vreo 20 de ore vor zice altii, raceala de la frigul cu care m-a intampinat casa de acasa ... ei da, au contribuit si ele la debusolarea mea din ultimele zile. Dar eu stiu ca mi-e dor si ca ea a ramas acolo, la capatul lumii, pe-un alt continent, scaldandu-si picioarele in Oceanul Pacific cel vesnic rece.
Cand l-am vazut prima data, mai c-am tipat. Dar de fapt mi s-au oprit toate icnetele in gat si-am mutit. Ploua marunt, marunt. Vantul m-a tot fluturat cu tot cu umbrela rosie, hainele s-au imbibat bine in cateva minute. Apa sarea catre mine din oceanul mare, cu valuri mari, cu nelinisti mari, cu strigatele sale si mai mari. Nu mai auzeam nimic. Era doar vuiet, ploaie, albatrosi uriasi ca dintr-un desen animat, agatati pe-un cer gri. Si tot gri-ul acesta mi s-a parut extrem de frumos. Am pasit pe nisipul ud si apa mi-a tropait sub picioare. Oceanul Pacific era nesfarsit, atat de nesfarsit incat cuvantul acesta a devenit real deodata si l-am inteles. Nesfarsit. Nu puteam distinge unde se termina apa si unde incepe cerul si daca exista vreo limita intre ele. Poate atunci cand vedem linia fina de orizont e de fapt o amagire. Si stand acolo, plouata, vanturata si cu fericirea lipita de mine, cu umbrela cea rosie pe jumatate rupta, cu inima tremurand a caldura pe sub hainele ude am simtit clar ca iata, sunt in America.
Am stat o saptamana in noul continent si mi s-au parut doua. Zilele s-au amestecat rapid intre ele. Noptile le-am dormit rapid, cate 5-6 ore, in ultima noapte doar 3. Nu am avut stare deloc. As fi vrut sa vad tot, sa simt tot, sa miros si sa cunosc absolut tot. In prima zi m-am simtit bombardata din toate directiile: copacii grei de vata de zahar alba si roz prinsa in flori mici, beculete rosii ramase de la Craciun probabil, scarile exterioare multe impanzind cu picioarele lor scheletice cladirile, miros de fast-food peste tot, covrigi, gogosi, cersetori dansand, cersetori veseli, un barbat inalt si blond cu mustata ca a lui Dali, altcineva intrebandu-ma daca am sa-i vand o tigara, engleza, intelegand tot, chiar si soaptele, toata lumea zambindu-mi ... in fiecare magazin aceeasi intrebare „Salut. Si cum te simti astazi?” – mai c-as fi vrut in vreo doua locuri sa raman la taclale. Orice am cumparat, fie o carte, un pix sau o periuta de dinti, in absolut fiecare loc am stat de vorba cu oamenii, am ras, am povestit si abia m-am dat plecata. Am fost uimita. Si m-am bucurat ca sunt lucruri pe lume care inca ma uimesc.
Intr-o saptamana am redevenit copil. Am uitat pe data tot ce stiam. Si-am invatat multe, chiar si lucrurile pe care le stiam stiute le-am luat de la capat.
Si-acum derulez pe-un mosor toate zilele pline, visez franturi de conversatii cu oceanul caruia i-am abandonat la plecare toate tristetile si nelinistile mele. Acolo, pe plaja aceea nesfarsita si cu nisipul ingreunat de apa am simtit ca pot lasa tot ce am fost in urma si ca incep sa fiu eu pentru ca vreau. Cred ca acela a fost sentimentul straniu si puternic de nou inceput pe care l-or fi simtit si altii cu sute de ani in urma, cand au ajuns acolo vanturati de soarta si de promisiunea de altceva.
Mi-a fost trist sa plec, dar mi-e bine sa cred ca ma voi intoarce. Stiu ca fericirea ma va astepta in acelasi loc, unde am lasat-o, scaldandu-si picioarele in Oceanul Pacific cel vesnic rece.
 |
 |
|
 |
 |
|
 |
 |
)
