„Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului?” Acestea sunt cuvintele rostite de femeile mironosiţe pe când mergeau la mormânt. Unde erau apostolii? Se încuiaseră de frica iudeilor într-o casă. Ei bărbaţii care promiseseră că vor merge până la moarte alături de Învăţătorul lor. Duminica a III-a după Paşti aduce în atenţie rolul femeilor la înviere, rolul femeii creştine în societate, rolul femeii în viaţa de zi cu zi. Aş dori să nu fac referire la părţi patologice ce ţin de misoginism şi misandrie. Nu e cazul şi nu mi-e firea.
Aş dori să prezint rolul femeii în viaţă potrivit Scripturii, al cuvintelor din jurul învierii. Ştim cu toţii că în clipa nefericită în care Iuda a vândut pe Hristos apostolii s-au risipit. În drumul spre Golgota doar Fecioara Maria şi celelalte femei au însoţit îndeaproape pe Mântuitorul. La picioarele crucii s-au aflat doar femeile străjuind pe Dumnezeu Fiul, străjuite fiind de soldaţii. Iar la înviere au fost prezente înaintea apostolilor când îngerul le-a spus nu vă temeţi,când mai apoi însuşi Hristos le-a spus bucuraţi-vă. Se spune că femeile au profunzimi sufleteşti mai mari decât bărbaţii. Au o inimă caldă şi intuiesc totul din iubire. Au puterea de a se dărui, aducând lumină şi bucurie. Sunt fiinţe plăpânde, dar cu suflet mare, plin de delicateţe şi gingăşie. Se mai spune că femeile, ca şi florile, se lasă rupte spre a aduce bucurie şi frumuseţe transformând durerea în lumină. Cum spunea părintele Cleopa, tace luminând şi se jertfeşte tăcând.
Femeile mironosiţe au mers dis-de-dimineaţă la mormânt cu miresmele pe care le pregătiseră. Iar asta deşi trupul lui Hristos fusese uns la îngropare. Ele au venit cu altceva, au venit cu miresmele nădejdii şi ale dragostei. Inimile lor, deşi pline de durere, au depăşit bariera fricii, au învins frica cu dragostea iar Hristos le-a spus bucuraţi-vă. Ele au reuşit să dea la o parte piatra de la uşa mormântului, care piatră, zace şi azi deasupra inimilor noastre transformându-ne în morminte ce aşteaptă să fie deschise spre nădăjduirea trăirii în lumina iubirii. Şi astăzi lucrurile stau cam la fel. În general bisericile sunt vizitate mai ales de femei. La mormintele celor dragi de obicei tot femeile merg. Ele rabdă şi se bucură mai mult în prezenţa lui Hristos. Ele rabdă mai mult şi în viaţă iar asta este cunoscut şi statistic.
Nu mă întind la vorbă. M-aş bucura dacă acest spirit al răbdării feminine, al dragostei şi al dorinţei de lumină va fi dus mai departe. Ele au posibilitatea să manevreze, să modeleze şi simţirile duhovniceşti ale bărbaţilor. Dacă la începuturi Eva a întins bărbatului ei fructul oprit, azi are posibilitatea să-i ofere bucuria primită de la Hristos. Iar această bucurie a învierii, a vieţii veşnice poate fi transmisă ridicând piatra de la uşa inimilor transformate în morminte ale plăcerilor întunecate, ale dorinţelor lipsite de lumină. Eu altceva nu mai am de spus. Poate decât nu vă temeţi; bucuraţi-vă!
)
