Astăzi se împlinesc 150 de ani de la nașterea pictorului botoșănean, ȘTEFAN LUCHIAN (1 februarie 1868, Ștefănești, jud. Botoșani - 28 iunie 1916, București) cel care a fost supranumit "poetul plastic al florilor".
Pictorul s-a născut la Ștefănești, județul Botoșani, ca fiu al maiorului Dumitru Luchian (bun prieten cu Alexandru Ioan Cuza) și al Elenei Chiriacescu.
Pasionat de mic de pictură, Ștefan Luchian ajunsese, după propria sa mărturisire de mai târziu, să facă temele la desen pentru toți elevii „Liceului Sfântul Sava”, unde învăța, la tariful de 30 de gologani pe lucrare. Primul său tablou cunoscut, în ulei, datează de atunci și reprezenta o casă.
Ștefan Luchian nu a vrut să-și urmeze tatăl, în carieră, în pofida insistențelor mamei sale, așa că s-a înscris la „Școala Națională de Arte Frumoase” unde i-a avut ca profesori, printre alții, pe cunoscuții pictori Gheorghe Tattarescu și Teodor Aman.
În paralel, pictorul a urmat și cursurile clasei de flaut la Conservatorul din București, dar și-ar fi dorit foarte mult să știe să cânte la vioară.
Din toamna anului 1889, pictorul a plecat la Munchen la „Academia de Arte Frumoase” unde a studiat două semestre, dar a fost dezamăgit de academismul care se preda aici, la fel ca la București, așa că s-a îndreptat spre curentul modern al vremii, impresionismul, fiind influențat, în creațiile sale de Nicolae Grigorescu, Edouard Manet și Edgar Degas.
De altfel, Luchian a declarat, mai târziu: „tot ce știu am învățat de la Grigorescu”. În 1891, călătorind la Paris, unde a rămas un an, a avut ocazia să-i cunoască pe marii impresioniști ai lumii și să viziteze expozițiile pictorilor independenți și „Salonul refuzaților”.
Întors în țară, Ștefan Luchian s-a manifestat fățiș împotriva academismului, a inițiat „Salonul artiștilor independenți” (similar aceluia pe care-l văzuse la Paris) și a lucrat intens în stilul pe care și-l formase și pentru care trecea, în ochii clasiciștilor, drept un dandy.
După 1900, sărac și bolnav de scleroză multiplă, la 33 de ani, STEFAN LUCHIAN ajunsese să picteze din fotoliu, retras la Brebu, iar în ultimii ani chiar cu penelul legat de încheietura mâinii paralizate. Totuși, aceasta este o perioadă în care i se recunosc meritele, cu excepția unui eveniment penibil când a fost acuzat de fraudă (și arestat, pentru puțin timp), de către cei care credeau că paralizat fiind, nu poate picta și îi pune pe alții să picteze în locul său.
După închiderea Salonului Oficial din 1915, George Enescu a fost convins să-i facă o vizită pictorului, grav bolnav la pat. Despre aceasta, a rămas o mărturie de la Tudor Arghezi, care înțelegând că invidia unora și aversiunea manifestă a lui Luchian față de mediocritate i-au adus acele acuzații jignitoare și nefondate, i-a luat adeseori apărarea:
„Luchian plângea, plângea de o emoție fericită. Mi-a povestit că venise noaptea o umbră cu pelerină, strecurată în odaia lui mută. Umbra a scos din pelerină o vioară și a cântat. I-a cântat două ore întregi, parcă o muzică din altă lume. Apoi umbra și-a luat vioara și pelerina, s-a apropiat de patul răstignitului și i-a spus «Iartă-mă, te rog, sunt George Enescu».” .
Ștefan Luchian a murit în data de 28 iunie 1916, la vârsta de 48 de ani și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, din București.
Dintre tablourile mai cunoscute ale lui Ștefan Luchian: „Anemone”, „Safta Florăreasa”, „Un zugrav”, “Lăutul”, „Moș Nicolae Cobzarul”, „Garoafe”, „Dumitrițe”, „Fetița cu portocala”, „Lorica cu crizanteme”, „La împărțirea porumbului”, „Cap de copil”, „Prichindeii”, „Păstorița”...
Am ilustrat articolul cu imagini luate de pe www.google.com
Pentru documentare, am folosit surse de pe internet:
https://www.facebook.com/botosani.botosaneni/posts/156598531682318
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Luchian
! Imi era cunoscut Luchian, ca pictor Roman, dar nu stiam de fapt mai nimic, despre viata lui.... Am legat intotdeauna de numele lui mai ales "Anemonele" si poza dintr-una din cartile de istorie din scoala, reprezentand "Romania Revolutionara". M-ati facut sa caut in Google si intr-adevar, in multe din lucrarile lui se vede influenta Impresionistilor francezi (pe care ii ador!). Mi-ati oferit un "divertisment spiritual" f placut, in mijlocul unei saptamani stresante si la sfarsitul unei zile grele de munca... Va multumesc 
...
)
