Ce făceai anul trecut pe timpul ăsta? Ştii sau nu ştii? Să nu credeţi că eu ştiu cu exactitate, dar cred că de vreme ce habar nu am ce făceam, tind să cred că nu făceam nimic important. Şi asta e o mare problemă. Dacă faci un chestionar, dacă întrebi persoanele din jurul tău, majoritate îţi vor spune că sunt persoane dinamice, active, iubitoare de sport, de excursii şi drumeţii, că nu suportă delăsarea şi că în dorinţa de schimbare cred chiar şi în Dumnezeu. Realitatea este însă cu totul alta, deoarece aproape toţi vor să atârne cât mai mult în pat, după ce-şi vor fi pierdut timpul cu o seară înainte la calculator, la televizor ori în vreun loc unde sportul zilei a fost statul pe scaun sau fotoliu. Aceste lucruri fac parte dintr-o ramură sportivă foarte bine dezvoltată, ce nu a fost inclusă până acum în nici o Olimpiadă, deoarece sunt foarte mulţi practicanţi, iar selecţia ar fi fost un adevărat măcel. Ce mai tura-vura, e vorba de tăiatul frunzei la câini. De aia vă spun că nu ştiu ce făceam anul trecut pe timpul acesta, pentru că nefăcând ceva memorabil, ceva de bun simţ, înseamnă că am făcut ceva banal, ceva ce fac zilnic şi nu merită memorat.
Poate vă întrebaţi ce legătură are asta cu Dumnezeu, cu blogul meu? Vă răspund imediat, numai să aveţi răbdare, că mai am un teanc de frunze de tăiat, şi latră câinii săracii.
Iată cum stau lucrurile, evident în accepţiunea mea, care nu sunt nici pe departe perfect. Majoritatea oamenilor, în sinea lor gândesc despre ei înşişi că sunt oarecum superiori celorlalţi, că nu sunt aşa de răi, că nu sunt aşa de păcătoşi sau cum am auzit mai de curând că sunt păcătoşi buni, adică nu fac păcate aşa ca alţii, ci doar aşa nişte păcăţele nevinovate. Aşa se pune problema când ne raportăm la cei de lângă noi, jucând rolul fariseului şi spunând: „îţi mulţumesc Doamne că nu sunt ca ceilalţi”, că eu sunt altfel, că nu fac parte din prostime, că nu sunt beţiv, curvar, hoţ, mincinos etc. Aşa se întâmplă când ne raportăm la cei de lângă noi, tocând frunză la câini degeaba. Şi vă spun că dacă ne-am raporta la Dumnezeu am avea altă optică, altă viziune, altă preocupare. E bine să nu fii hoţ, curvar, beţiv, mincinos, e foarte bine, dar Dumnezeu a venit pentru cei păcătoşi, pe ei a venit să-i vindece. Ori dacă Dumnezeu se pleacă spre ei cu milă şi îi aşteaptă ca un tată iubitor, noi de ce ne raportăm în mândrie şi spunem că nu suntem ca ei. E cineva perfect, e cineva fără de păcat, e vreunul sănătos pe de-a 'ntregul şi nu are nevoie de medic? Nu cred. Doar Unul e fără de păcat, dar le poartă pe ale noastre, pe toate, cu stoicism din prea multă iubire, în timp ce noi tăiem frunză la câini.
Ideal ar fi ca în fiecare zi să putem săvârşi ceva memorabil pentru sufletul nostru şi pentru cei de lângă noi. Trec zilele vieţii noastre în banalităţi şi în plăceri meschine, trec zilele noastre lucrând pentru a strânge vechimea necesară unei pensii pe care nu ştim dacă o apucăm şi nu lucrăm nimic pentru pregătirea unei morţi trupeşti de care suntem siguri, pentru o viaţă întru Hristos pe care ne-o dorim şi pe care nu o putem dobândi deoarece tăiem frunză la câini. Şi ceea ce este mai trist e că sărmanii câini nu mănâncă frunză, asta însemnând că multe lucruri pe care le săvârşim sunt deşarte, sunt aşa de neînsemnate încât nu ne mai aducem aminte de ele, deoarece nu prea ştim ce-am făcut anul trecut pe timpul ăsta. Asta poate doar dacă nu cumva am tăiat frunză la câini.
Blogul nu este o generalizare. Fiecare îşi cunoaşte timpii de lucru şi modul în care îşi organizează activităţile cotidiene, indiferent de forma şi felul lor.
)
