Nu cred să fie cineva care să nu se bucure enorm de venirea unor sărbători ori a unor momente fericite, de relaxare în viaţa lor. Desigur, pentru a te bucura de momentele speciale, trebuie să depui efort înainte, mult efort, ca totul să fie pregătit ca la carte, deşi, poate că nu-i obligatoriu, dar... .
Şi vin şi cu exemple, să nu ziceţi (măcar şi-n gând) că iar bat câmpii. Majoritatea oamenilor se străduiesc să aibe o masă festivă bună şi cu gust împodobită de Crăciun, că de bucuria bradului nici nu mai încape vorbă, numai că atunci, când toate-s gata, din cauza oboselii parcă nici să zâmbeşti nu mai poţi, darămite să mai mănânci. Asta să nu mai zic de mormanul de vase ce rămân de spălat şi de şmotrul obligatoriu impus, desigur, după runda de aspirator viteză.
Şi la Paşti la fel, doar că e mai special un pic, că deh, curăţenia generală a devenit o modă, la fel şi durerile de lombosciatică de după, că nu degeaba merg farmaciile din plin. După zilele de odihnă vin cele de reparaţii şi reconstituiri, că dacă ai avut mulţi musafiri musai trebuie să muţi mobila la locul dintâi, desigur, nu cu acelaşi entuziasm.
Şi iată că am ajuns să scriu şi idea de la care am plecat spre scrierea blogului, că nu puteam direct, am zis să-i fac şi o scurtă introducere, de cea de mai sus zic.
Pentru concediu îţi faci planuri un an, desigur, la început aşa, generale, nu că n-ai putea visa în detaliu, dar ar scădea productivitatea muncii prea mult şi nu e indicat. Aşadar îţi faci planuri, concepi scheme, trasezi linii drepte, mediane, faci rotocoale cu sau fără compas, verifici cardul cât se poate de des, vizualizezi virtual traseele propuse, te uiţi pe forumuri să vezi părerile celorlalţi şi uite aşa trece timpul până în momentul în care pleci în binemeritata vacanţă. Nici nu contează că drumul spre destinaţii e aglomerat, că o cafea poate fi şi 15 lei chiar dacă nu-i la fel de mare ca cea pe care o bei zi de zi acasă ori la serviciu, nu mai contează nici faptul că te-ai chinuit un an cu dieta de slăbit, că doar de aia e concediu, să-ţi iei ce-ţi pofteşte inima. Apoi, dacă te mai întâlneşti şi cu prietenii (e partea care o recomand din tot sufletul) uiţi şi de şefi, de datorii şi drumul de întoarcere, că deh, musai vine şi acest moment.
Şi cum să vă spun, la întoarcere, dacă nu ştiaţi, chiar şi o coadă de 10 maşini devine stresantă, incomodă, parcă-ţi stă timpul pe ghimpi, nu-ţi mai arde nici de cafea, nici de clătite. Cardul deja e inutilizabil şi, stând în coloană primeşti un SMS de la serviciu că trebuie să ajungi cu două zile mai devreme pentru că arde ţara şi tu eşti indispensabil. Ajuns acasă găseşti facturile îndesate în cutia poştală, desigur, obligatoriu a fi plătite a doua zi, când, fireşte, vei fi nevoit să treci pe la interminabilele cozi unde vei auzi aceleaşi discuţii ca şi luna trecută, ca cele de acum un an şi de acum un sfert de secol.
Perspectiva frigiderului gol (că aşa l-ai lăsat) îţi pune un nod în gât, şi, fără să vrei treci la cura de slăbire, nu înainte de a face un pic de mişcare, căci bagajele cu care ai plecat în concediu sunt nedesfăcute, maşina trebuie să spele o grămadă şi aspiratorul abia aşteaptă să fie alergat. Partea frumoasă vine la serviciu, unde toţi te iau de odihnit, uitându-se la tine cu admiraţie că eşti bronzat, aşteptând să le povesteşi cu lux de amănunte aventurile unui concediu pe care l-ai aşteptat un an.
p.s Sindromul post concediu nu m-a lovit aşa de tare, sincer, am avut un concediu scurt şi frumos, bogat.
p.p.s Până la următorul concediu AMR cca 8700 de ore.
)Adevar grait-ai, Parinte! 
) Am citit titlul și am început să citesc cu interes articolul
Citesc, citesc și tot nu mă dumiresc 
. Deja e a treia zi de muncă și noi tot povestim ce și cum a fost în concediu 
)
