Sfânta Paraschiva (14 octombrie)
Sfânta Paraschiva, de o mare importanţă pentru români, vindecările sale miraculoase fiind cunoscute atât pe timpul vieţii sale, cât şi prin moaştele ei, este cunoscută în popor şi ca Sfânta Vineri.
Ea este protectoarea Moldovei şi, de aceea, sărbătoarea ei este ţinută cu sfinţenie în această parte a României.
Filipii (18 octombrie)
Filipii cad întodeauna pe 18 octombrie, iar această sărbătoare provine din străvechiul cult dac al lupilor. Numele ei vine de la Sfântul Filip, despre care se credea că este ocrotitorul gospodarilor în faţa lupilor. În această zi nu este bine să se pronunţe cuvântul ,,lup”, de asemenea, se obişnuia să se ţină post şi femeile nu lucrau. Toate acestea pentru ca gospodaria să fie ferită tot anul de primejdia lupilor.
Interesant este faptul că poporul român provine din fuziunea a două neamuri care-şi trag originea mitică din lupi: românii, care, la Lupercalii sărbătoreau legenda lupoaicei care i-a alăptat pe Romulus şi pe Remus, şi dacii, pe al căror standard figura capul de lup.
Tradiţia Filipiilor s-a păstrat până în timpurile noastre, în această zi vânătorii ferindu-se să facă rău, prin orice metodă, lupilor.
De la Sân Medru la Sânt Ion
Această perioadă a calendarului tradiţional cuprinde tot anotimpul rece, de la primul îngheţ, până la pimele şi timidele semne ale primăverii.
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Izvorătorul de Mir (26 octombrie)
Este cunoscut în popor ca Sân-Medru şi anunţă, pentru ţărani, începerea iernii. Existau multe credinţe legate de această zi, majoritatea referindu-se la evenimente nefaste: se credea că de Sân-Medru morţii părăsesc mormintele lor, transformându-se în vârcolaci sau strigoi, şi, ieşind pe pământ, îi năpăstuiesc pe cei vii.
Într-o notă mai luminoasă, tot de Sân Medru avea loc serbarea ciobanilor, ziua în care se încheiau contractele de păstorit. Acum li se dădea ciobanilor ,,untura oilor”, care să ferească animalele de rele pe tot timpul iernii. Această untura se făcea din mai multe ingrediente, adunate în cursul anului trecut: untura de porc negru, tăiat de Ignat, pe 20 decembrie, şi păzită în mod ritual, în faţa unui foc viu, toată noaptea, până la cântatul cocoşului; untura se alegea de lângă inimă, nu se topea şi se păstra sărată şi afumata; mai se puneau plante culese în seara de dinainte de Todoruse, uscate, sfărâmate mărunt şi amestecate cu tămâie. Printre aceste plante, foarte des folosite erau: usturoiul, laptele câinelui, leuşteanul, pelinul, scaietele mare, urzica şi frunzele de salcie.
Din povetele maicii Sofronia
)
