Câte nu-i sunt date omului să audă într-o viaţă. Toate trăncănelile şi filosofiile celor de lângă noi se arhivează undeva în minte şi la momentul potrivit accesăm baza de date a minţii şi încercăm să rezolvăm problemele folosindu-ne de bagajul celor auzite, văzute, învăţate în scurgerea timpului. Şi asta se întâmplă când vine vorba de lucruri obişnuite gen tabla înmulţirii, pe care învăţându-o la momentul potrivit o folosesc fără probleme, deşi de ceva vreme mai des pe cea a împărţirii.
Numai că la un moment dat auzi pe câte cineva care spune „mai bine de nu mă năşteam” expresie care merge mână în mână cu expresia „lua-m-ar moartea” pe care am disecat-o cu altă ocazie. Bine, dacă în şcoală toată lumea ar fi învăţat pe Shakespeare, „to be, or not to be” ar fi fost un fel de tabla înmulţirii şi eu nu mai aveam obiectul postării de azi. Dar cum nu s-a întâmplat aşa iaca şi postarea.
Pe scurt vă readuc aminte că trăim într-o perioadă de criză. E o criză gen caracatiţă, ce şi-a ramificat braţele în toate sectoarele împroşcând cu cerneală peste tot, orbind pe cei care credeau că pot trece prin viaţă ca printr-o mare de cristal.
În această situaţie unor oameni le pare tare rău că trăiesc. Li se pare cumplit să trăieşti, de fapt li se pare cumplit şi dacă trebuie să moară şi de aceea li s-ar fi părut corect să nu se fi născut.
Voi v-aţi gândit la asta vreodată? Creştinii, şi nu numai, cunosc că viaţa este un dar de la Dumnezeu şi că aşa cum o simţim noi, grea ori uşoară, reprezintă puntea de trecere spre viaţa veşnică, ce poate fi una plină de daruri şi bucurie ori, una în antinomie totală cu cealaltă.
V-aş întreba, dacă nu vă e cu supărare, în condiţiile actuale de trai, v-ar mai plăcea să fiţi născuţi? Adică într-un exerciţiu de imaginaţie, considerând că aţi avea această opţiune, ce aţi alege?
Calculaţi şi judecaţi. Credeţi că un copil sau mai mulţi reprezintă o povară pentru părinţi ori o bucurie? V-aţi dori să o luaţi de la cap, ştiind cum e viaţa, şi să începeţi cu plecatul în picioare, şcoală, muncă, boli, copilărie cu jucării sau fără? Oare cei care sunt bolnavi socotesc viaţa tot ca un dar şi şi-ar dori să mai trăiască odată indiferent de riscuri? Oare când ştii că va veni vremea să-ţi îngropi pe cei dragi ori că trebuie să rabzi priviri grele de la şefi, colegi, vecini ai mai face pasul? Ori poate că l-ai face în dorinţa de a schimba radical ceea ce ai făcut greşit pentru a le fi bine şi altora.
Nu ştiu care ar fi procentajul celor care şi-ar dori să se nască într-o astfel de lume dacă ar fi posibilă o alegere proprie. Într-un fel frumuseţea vieţii constă şi în faptul că venirea pe lume şi plecarea din ea nu sunt lăsate la îndemâna noastră.
Am lăsat la sfârşit partea cealaltă. Dacă nu eram născuţi, nu eram nimic. Când devii om ai posibilitatea să asculţi cântecele copilăriei, foşnetul frunzelor, adierea vântului. Poţi vedea stelele, iarba, oamenii, cerul şi pământul în toată mărirea lor. Când te naşti poţi simţi atingerea celor din jur, poţi fi iubit şi poţi iubi. Când te naşti ai posibilitatea să fii viu şi să dai viaţă. Ai siguranţa că vei muri ca să fii viu pentru veşnicie. Dacă nu te naşti, nu eşti nimic. Dacă ar exista posibilitatea, ipotetic vorbind, ai vrea să te mai naşti odată?
aproape că nici nu pot comenta. Ai scris atât de sincer, de clar, de sensibil că nu pot spune multe. Doar să aibe Dumnezeu grijă de tine şi de cei dragi ai tăi, să te bucuri de toate cele pe care le poţi face, de prieteni şi de faptul că ai ştiut şi ştii să apreciezi toate cele bune primite până acum, în ciuda marilor încercări prin care ai trecut şi treci.
)
