De vreo săptămână vorbesc aproape alb-negru, adică am disfonie sau cum ştie toată lumea, sunt răguşit. Acum, cauzele sunt diverse. Am fost păcălit de căldura de afară şi am răcit, am cântat foarte mult, am vorbit foarte mult. Toate aceste lucruri cumulate, au reuşit să-mi transforme vocea provocându-mi o stare de disconfort fizic dar şi unul profesional, deoarece eu, obișnuit fiind să folosesc glasul la orice lucrare, m-am văzut obligat să capitulez în faţa acestei probleme.
Să nu credeţi că vreau să transform blogul sau postarea în jurnalul medical personal pentru a vă înştiinţa cu bolile mele. Numai că această situaţie m-a prelucrat într-un fel anume. Ştim cu toţii că multe-s bolile pe lumea asta. Afară de lene, nici o boală nu e plăcută, căci bolile ne scot din circuitul firesc al vieţii, dar paradoxal ne apropie de Dumnezeu. Poate părea ciudat, dar aşa este. Cred că dacă omul nu ar fi niciodată bolnav, nu prea şi-ar aduce aminte de Dumnezeu, deoarece în momentele de boală durerile de tot felul ne reamintesc de slăbiciunea omului, de faptul că e trecător, că puterea e în mâna lui Dumnezeu, momente în care repede învăţăm să ne rugăm, să ne cerem iertare şi să facem promisiuni că dacă ne vom face bine o să…….aici mă opresc, fiecare cu promisiunea lui.
Răguşeala mea este deranjantă, e jenantă şi vicleană, deoarece poate ar fi trebuit să mă resemnez şi să nu mai cânt în aceste zile, să fac o pauză vocală, cocoloşindu-mă şi doftoricindu-mă pentru a recăpăta starea iniţială. Poate că s-ar fi bucurat ăl cu coarne să nu fac slujbă, să nu predic, să nu vorbesc. Numai că aşa răguşit am strigat către Dumnezeu care m-a întărit şi pot să spun că un pic mi-am revenit chiar făcând efort vocal, că dacă vrea Dumnezeu, vrea. Exact cum relatează evanghelistul Marcu în capitolul I când Hristos este interpelat de un lepros care îi zice: „ Doamne, dacă voieşti, poţi să mă vindeci”. Frumos a spus dacă voieşti, că nu pot eu să-l forţez pe Dumnezeu să mă ajute. Întâi să-mi rezolv eu problemele faţă de Dumnezeu, apoi El îmi va rezolva problemele mele, că în baza mea, tot timpul am probleme ce aştept să fie rezolvate de Dumnezeu, că eu sunt om ocupat.
Ce să vă mai zic, asta e de la Dumnezeu ca plată a anumitor păcate, că aşa se mai îndreaptă omul şi stă drept, numai cu câte un ghimpe în carne, aşa cum şi Pavel apostolul a primit de la Dumnezeu. Dar cu toate astea spunea frumos despre boala sa dată de Domnul: „harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită. Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare”. (2 Corinteni 12:7-10)
Închei prin a vă spune că trebuie să fiţi tari în încercările vieţii, şi, chiar dacă veţi fi loviţi de slăbiciuni trupeşti să vă întăriţi duhovniceşte. Eu în răguşeala mea, „cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat” cum ne învaţă psalmul 140 şi am primit întărire şi mângâiere. El este cel ce spune celui vindecat aşa: „iată te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai greşeşti, că s-ar putea să-ţi fie şi mai rău”.
)
