Aproape că mă hotărâsem să renunţ de tot la scris, în definitiv, la cât se scrie în ziua de azi, am gândit că numai de vorbele mele nu se mai încurcă lumea prin meandrele virtualului. Plus de asta, de ce se scrie mai mult, de aia se citeşte mai puţin, chit că aparent, mulţimea share-urilor date anumitor postări ar induce ideea că acele rânduri sunt citite. Ideea e simplă, se scrie mult, se citeşte puţin, se comentează prost şi nedocumentat pe orice temă, la orice oră, fără niciun rezultat. Practica demonstrează că cele comentate cu patos în virtualul ultimilor 10 ani nu s-au văzut şi-n lucrarea din real nici măcar cât negru sub unghie, la modul general vorbesc, căci cazurile izolate, rare, drept este, fac în aşa fel încât să mai dea oleacă de speranţă ori de lumină în lumea celor care ştiu ce scriu, a celor care postează (şi) din munca lor, nu doar preluari, a celor care chiar doresc să transmită starea lor (nu a altora) de spirit şi experienţa lor în anumite lucruri, experienţă practică, nu doar văzută pe ici, pe colo.
Altfel, ca să nu credeţi că am revenit cu scris doar pentru a scrie în introducere o concluzie, aş merge un pic în lumea reală, cea pe care o trăiesc şi simt (cred) la fel ca voi, cu bune şi rele.
S-a dus halăuinul, anul ăsta cu atât de multă suferinţă în sufletele celor care-şi plâng copiii, fraţii, nepoţii ori prietenii. S-a dus aşa cum s-a dus şi valentinul, cum se va duce crăciuniada ori mărţişorimea. Fum şi foc, vorbe şi păreri, argumente istorice şi contraargumente sociale pentru lucrurile care, în loc să ne apropie, ne dezbină. Într-o perioadă, recunosc, am fost şi eu destul de critic cu anumite manifestări ce păreau a fi contrare crezului meu. Mai apoi, mi-am adus aminte că Cel în care cred, nu face diferenţe, îi iubeşte pe toţi deopotrivă, aşteaptă întoarcerea celui rătăcit, îi acceptă suferind (până la judecată), în libertatea dăruită, toate excesele, greşelile şi uneori chiar hulele. Şi chiar dacă nu-s de acord cu toate cele ale lumii, îmi aduc aminte că Hristos a spus aşa: „cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze mie”, fără să oblige pe nimeni să creadă. În fapt, împlinirea legii se face în iubire, cum spune apostolul Pavel la Romani XIII-10: „iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii”. Pentru care fapt, dacă părinţii acceptă pentru copii halloween-ul şi tinerii doresc valentines day, de ce să provoc indignare şi polemică distructivă pentru un foc de paie când de fapt altele-s focurile cu adevărat mistuitoare? În definitiv, copiii cer asta pentru că văd publicitatea agresivă din această perioadă cu privire la dovleci sclipitori, căci ei habar nu a de însemnătatea zilei, iar tinerii, desigur, au încă un moment de relaxare (cool) într-o viaţă şi aşa destul de agitată. Oricum, aproximativ aceleaşi persoane vor veni şi la biserică, la un moment dat, în anumite momente din an, cu seriozitatea şi pietatea momentului.
„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva”. Cuvintele nu-mi aparţin, sunt cuvintele Scripturii, drept pentru care e bine ca fiecare să-şi măsoare puterea îngăduinţei prin iertare şi iubire, nu prin sabia cuvintelor ori tăişul privirilor pline de ură. E foarte posibil ca pe obrazul plâns al unui copil o sărbătoare necreştină să aducă lumină şi bucurie ca şi una creştină, să nu-i refuzăm zâmbetul dacă se întâmplă aşa. Adică nu-i primit şi darul celui care nu crede ca şi a celui ce crede? Oare dacă un om care nu crede (în Dumnezeu) face milostenie cu un sărac, darul său nu-i primit de cel sărman cu aceeaşi bucurie? Sângele donat, dacă aduce sănătate, contează dacă e de la un bun creştin ori dacă-i de la un creştin nepracticant ori de la un ateu? Habotnicia nu e bună, ucide credinţa, de aceea în momentele în care există divergenţe pe lucruri mărunte, pe lucrurile de-o zi, mai efemere decât o rouă de dimineaţă, să ne aducem aminte că suntem plăsmuiţi toţi din aceeaşi plămadă, una care ar trebui să crească în lumina şi căldura venită de Sus şi păstrată aici, jos, în cele mai din adânc ale sufletului.
Da, e foarte posibil ca cele scrise de mine să nu placă multora, e scris fără nerv, e scris fără atitudine vehementă, dar e scris pentru a nu provoca comentarii radicale, e scris din experienţa de viaţă şi slujire, cea care arată că cine seamănă vânt adună furtună, cea în care cuvântul ar trebui să zidească. Plus de asta, să ştiţi, că-s lucruri care pot zidi şi-n afara legii, cumva, ca o fărădelege universală mântuitoare. Nu credeţi? Hmm, se zice aşa: „iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege”. Galateni V, 22-23
p.s Pentru donarea de sânge sunt programat, alături de oameni din parohie, spre final de lună. Până atunci, chiar dacă unora li se va părea desuet, poate chiar fără de folos, din credinţă, fiindcă aşa mă îndeamnă conştiinţa şi sufletul, mi-am scos lista celor care au plecat în cumplitul mod dintre noi, pentru a-i pomeni în timpul rugăciunilor din timpul liturghiilor următoare.
)
