Ziua de Sân Petru este ţinută, în înţelepciunea populară, ca una foarte bună pentru culesul anumitor plante de leac. Printre acestea, cea mai importantă este vâscul (Viscum album L.”, din familia Loranthacxae), o plantă aproape parazită care creşte tot timpul anului, în special pe brazi, stejari, tei sau castani, dar şi pe pruni sau meri. Pe aceştia formează tufe care pot ajunge la o jumătate de metru, cu tulpina care se bifurcă repetat şi cu frunze mereu verzi. Fructele, de mărimea mazării, albe sau gălbui, se maturizează iarna. La români, creanga de vâsc poartă noroc şi se agaţă, de Anul Nou, de tocul uşii de la intrare.
În medicina populară, vâscul are multe virtuţi, folosindu-se frunzele şi ramurile tinere (cu diametrul mai mic de o jumătate de centimetru). Cel mai bun şi mai puţin toxic este vâscul care creşte pe meri.
Această plantă se foloseşte cu prudenţă, deoarece în doze mari este toxic. Din acelaşi motiv nu se consumă fructele, iar frunzel nu se fierb. Toată planta conţine substanţe cu rol deosebit în multe afecţiuni, printer aceastea numărându-se viscotoxina, a cărei acţiune împotriva tumorilor este binecunoscută. Această substanţa este toxică şi de aceea sunt evitate fructele, în care concentraţia de viscotoxina este mult mai mare.
Vâscul este indicat în bolile de plămâni, în cazul tusei convulsive sau spasmodice, în unele forme de cancer, precum si pentru stimularea circulaţiei sanguine în artere.
Intern, vâscul se poate folosi sub formă de maceraţie: 2-3 linguri de plantă mărunţită se pun într-un sfert de litru de apă şi se lasă la rece (dar nu la frigider!) timp de 8 ore. Apoi se strecoară şi se bea dimineaţa, în două reprize, jumătate pe nemâncate, jumatate după micul dejun. Acelaşi procedeu se repetă înainte şi după masa de seară, iar acest tratament pentru a fi eficace, trebuie să dureze două , trei săptămâni. Se mai poate face infuzie din 10-20 de grame de frunze proaspete la un litru de apa caldă, nu fierbinte. Se lasă 20 de minute.
,,Povete maicii Sofronia"
)
