Într-un fel, perceput aşa omeneşte, viaţa este ca o plăcintă cu răvaş. Dacă vreţi, foaia de jos, baza, care este partea mai tare reprezintă trecutul. Toţi avem un trecut ce ne serveşte ca bază, ca suport pentru prezent şi viitor. Poate că sunt părţi din trecutul nostru de care nu suntem mândri, adică părţile mai arse ori necoapte ale foii de dedesubt. Le acceptăm ca făcând parte dintr-un tot, chiar dacă uneori ne-am dori ca ale să nu existe. Ele ne atenţionează că undeva am greşit reţeta, că ne-am grăbit, că am neglijat anumite ingrediente. La mijloc se află umplutura, prezentul nostru cu bune şi rele, cu dulci şi aromate, cu colorate şi incolore, pasteluri de gust şi miros, de gânduri şi fapte. Prezentul este mereu un amalgam pe care nu-l vedem de-a întregul, fiind prins între trecut şi viitor. Iar viitorul este foaia de deasupra, cea care desăvârşeşte plăcinta, cea pe care o ornăm frumos în încercarea de a acoperi deficienţele apărute în timp, este partea pudrată, partea cu topping ori frişcă, partea care ia ochii celui ce o doreşte.
Aaa, uitam de răvaşe. Ele sunt gândurile, dorinţele, speranţele şi faptele noastre, tot ce este bun în noi, tot ce am dori să rămână după noi, spre a aduce bucurie celor ce cu plăcere se hrănesc spiritual din experienţa noastră, din plăcinta aceasta metaforic numită de mine viaţă, îndulcindu-se de truda noastră şi de reuşita noastră în lupta cu timpul, având ca aliaţi familia, prietenii şi fireşte pe Dumnezeu cel ce veghează părinteşte la trecerea noastră prin timp.
Sunt cuvintele ce dau culoare reţetelor mele de viaţă. 
e prea mare aprecierea. Da de data asta te iert şi accept 
)
