Traseul pe care l-am urmat a fost Brașov – Sfântu Gheorghe – Bixad – Lacul Sfânta Ana. Drumul a fost incredibil de bun până la Bixad, unde au început să apară gropile şi denivelările. Toate neajunsurile au fost trecute cu vederea atunci când în faţa ochilor s-au arătat frumuseţea muntelui, peisajul mirific, desişul pădurilor şi foşnetul frunzelor, împrejurimile absolut încântătoare.
Nu pot să trec însă cu vederea defrişarea imensă a unor zone de pădure, cioturile copacilor rămase după tăiere, zona golaşă şi urâţită şi să nu mă întreb, oare cui foloseşte şi de ce? Nu am fost impresionată nici de Bixad, un sat parcă încremenit în trecut, situat pe valea Oltului. Casele vechi, aşezate una după alta, cu acoperişurile din ţiglă decolarată de trecerea timpului erau lipsite de florile pe care le vezi în alte sate şi de animaţia specifică unei dimineţi de duminică.
Zona din jurul lacului Sfânta Ana şi a masivului Ciomatu Mare declarată rezervaţie naturală este absolut superbă. Înainte de a coborî la lac, am oprit într-un loc numit Promenadă, unde am admirat splendida panoramă din jurul lacului, am mâncat mure proaspăt culese şi am făcut fotografii. Despre lac se spune că este singurul de origine vulcanică din România, situat la înălţimea de 946 de metri şi a luat naştere pe fundul craterului unui vulcan stins, numit Ciomatu. Lacul are o formă circulară, o adâncime de aproximativ 7 metri fiind considerat cel mai curat lac din ţară dar şi din lume datorită lipsei oxigenului şi sărurilor minerale care fac apa de puritatea celei distilate. Tot aici se găseşte şi Tinovul Mohoş (mlaştina cu muşchi), o mlaştină formată în al doilea crater al vulcanului, care este de fapt, un lac colmatat acoperit cu muşchi de turbă.
Datorită lipsei sărurilor minerale, vegetaţia din jurul mlaştinei este în plină dezvoltare, fiind formată dintr-o multitudine de plante rare halucinogene, otrăvitoare sau carnivore (se remarcă planta carnivoră Drosera sau roua cerului), arbuşti pitici (mai ales pinul silvestru şi mesteceni mici, subdezvoltaţi). Din păcate nu am vizitat Tinovul Mohoş, deoarece locul este destul de periculos, cu ochiuri de apă acoperite de muşchi asemănătoare nisipurilor mişcătoare, iar intrarea se face pe un podeţ construit în mod special, pe un traseu bine stabilit, la ore fixe, în grupuri omogene şi însoţiţi de un ghid. De altfel, întâlneşti la tot pasul indicatoare, marcaje, panouri cu hărţi şi mai ales agenţi de teren care îţi dau explicaţii. Am avut impresia unui loc protejat, unde se face educaţie ecologică şi unde rolul de protecţie se îmbină cu cel educativ.
În pădurile dese din această zonă, se spune că salăşuieşte ursul brun carpatin cu care poţi să dai nas în nas, iar în ultimii ani şi-a făcut apariţia şi vipera, un şarpe deosebit de veninos, pentru a cărui muşcătură este necesară intervenţia medicală. Aşa că, dacă faceţi drumul pe jos până la lac, sau dacă vreţi să campaţi trebuie să fiţi vigilenţi. Noi am mers cu maşina şi atunci când am ajuns în apropierea lacului, am fost întâmpinaţi de reprezentanţii rezervaţiei naturale care ne-au cerut o taxă de parcare de 10 lei sau de 20 lei dacă coborâm şi parcăm maşina la lac. Preţ destul de rezonabil, mai ales după ce am văzut organizarea şi protejarea locului. Frumos ar fi fost să coborâm pe jos până la lac (drumul şi peisajul sunt incredibil de frumoase, iar aerul curat este îmbătător) dar lenea a fost mai mare şi ne-am bucurat de peisaj din fuga maşinii. Mulţi curajoşi coborau drumul spre lac pe jos sau cu bicicleta şi se bucurau de toate minunăţiile din jurul lor.
Am parcat maşina și am coborât potecuţa spre lac. Deodată în faţa noastră a apărut lacul, de o frumuseţe ireală, având un ponton care parcă era acolo dintotdeauna, cu câteva bărcuţe ce pluteau pe luciul apei, cu o mulţime de oameni calzi şi surâzători care se pregăteau de picnic. Apa lacului era foarte liniştită și incredibil de limpede, datorită faptului că apa nu se oxigenează, astfel încât nu se găsesc substanţe minerale care să susţină viaţa. Atmosfera era parcă desprinsă din poveste. Încet, încet oamenii coborau cu coşurile de picnic în mână şi se aşezau în tăcere pe pajiştile din jurul lacului. Nu se auzea muzică ţipătoare, nu era miros de mici sau alte arome, nu erau oameni cu sticle de băutură în mână, era o atmosferă de tihnă şi relaxare, unde natura şi bunul simţ erau acasă. Copiii se jucau, adulţii pregăteau masa, iar câţiva câini se hârjoneau în jurul lor. Ne-am plimbat pe pajiştile din jurul lacului, am admirat capela Sfânta Ana care are o poveste deosebit de frumoasă, am făcut o mulţime de poze şi am ascultat legendele încântătoare despre originea lacului.
S-au ţesut mai multe legende despre originea lacului, dar două sunt deosebit de frumoase. Am să vă spun câteva cuvinte despre fiecare. În apropierea peşterii Puturoasa, în masivul Ciumatu, erau două cetăţi minunate, una mai frumoasă decât cealaltă. Ele se aflau sub stăpânirea a doi fraţi răi, invidioşi, avizi de putere şi bogăţii. Unul dintre fraţi avea o caleaşcă minunată, cu şase cai nemaivăzuţi, trezind astfel, invidia celuilalt frate, care-şi doreşte o caleaşcă cu doisprezece cai şi mai deosebiţi. Negăsind cai, acesta alege 12 cele mai frumoase fecioare din cetate şi le înhamă la caleaşcă. Acestea nu pot trage caleaşca şi sunt biciuite de fratele cel tiran. Ana, una dintre fecioare este atât de rău lovită încât îl blesteamă să se scufunde sub pământ. Cetatea se prăbuşeşte şi este înghiţită de ape. Pe întinderea lacului plutesc 12 lebede, care ajunse la mal se transformă în cele douăsprezece fecioare. Ele se întorc la casele lor, dar una dintre ele, Ana rămâne pe malul lacului şi construieşte o capelă, loc de rugăciune, în amintirea acestei întâmplări, unde trăieşte până la sfârşitul vieţii. Pelerinii care au venit să se închine la capelă, au numit-o sfântă iar lacul s-a numit Lacul Sfânta Ana.
O altă legendă spune că o tânără fecioară este obligată de părinţi să se căsătorească cu un băiat bogat, pe care ea nu îl iubeşte. Cu o seară înaintea nunţii, fata se aruncă în apele lacului iar lacul primeşte numele de Ana. Părinţii supăraţi ridică o capelă, ca loc de rugăciune, în amintirea Anei iar lacul se va numi de aici înainte Lacul Sfânta Ana. Am părăsit cu regret Lacul Sfânta Ana şi pentru că foamea ne înghiontea am cumpărat un colac secuiesc, destul de piperat ca preţ, 12 lei, dar deosebit de gustos. L-am împărţit între noi şi ne-am bucurat de întoarcerea la Braşov, unde acasă ne aştepta o delicioasă ciorbă cu ciolan afumat şi un piure de cartofi cu aripioare rumenite, rod al colaborării dintre Dana şi Bogdan.
)
