De multe ori am avut discuţii cu cei care din anumite motive nu au înţeles rostul postului, al rugăciunii, al răbdării, cu acele persoane care nu s-ar apleca niciodată să facă o metanie, o îngenunchere motivând dureri ale diferitelor organe ale corpului, care dureri dispar când e vorba de un joc, de un dans, de o paradă. Şi când spun asta nu judec, şi nu critic, deoarece cum spuneam, aceste persoane nu realizează importanţa acestor acte şi folosul lor în timp, pentru că valoarea lor nu se vede în primele clipe, ci în care te aştepţi mai puţin, la clipele de ananghie. Şi deoarece mulţi se întreabă ce rost au toate îngenuncherile, închinările, plecăciunile, posturile şi rugăciunea, am găsit de cuviinţă vă spun o povestioară cu Domnul Iisus Hristos şi sfântul Petru, păstrată în tradiţia bisericească.
Aşa se face că într-o zi călduroasă de vară, sufocantă chiar, Mântuitorul mergea alături de apostolii săi prin văpaia amiezii, şi toţi erau cu gândul să ajungă într-un loc răcoros unde să scape de arsurile soarelui. Mântuitorul mergea înaintea lor, Petru după El, apoi ceilalţi. În timpul mersului Mântuitorul a văzut o potcoavă aproape nouă în ţărâna drumului, şi pentru că avea valoare în acele timpuri, când minereul de fier nu se extrăgea aşa de uşor ca azi i-a spus lui Petru: „Petre i-a potcoava asta că poate ne va folosi”! „Ei Doamne,” a zis Petru, „ce să facem noi cu bucata asta de potcoavă pe căldura asta, nu merită efortul să mă aplec”, şi a lăsat-o. Hristos s-a aplecat, a luat-o şi au mers mai departe. La intrarea într-un sat au dat peste o fierărie. Mântuitorul i-a lăsat pe apostoli în drum, a intrat, a vândut potcoava fierarului, a luat bănuţii şi au plecat. În mijlocul satului a găsit o femeie care vindea cireşe şi cu banii de pe potcoavă a cumpărat o poală de fructe. Apoi fără să spună nimic au continuat drumul în aceeaşi ordine. Când şi când, Mântuitorul da drumul unei cireşe pe jos, iar Petru însetat se apleca repede o lua şi o mânca. Această scenă s-a repetat până când s-au terminat cireşele, moment în care Hristos s-a întors spre Petru şi i-a spus: „văzu-şi Petre, te-ai aplecat de nenumărate ori când a fost vorba de mâncare, când a fost vorba de plăcere, dar pentru potcoava din care am cumpărat cireşele ai spus că nu merită efortul”.
Cam aşa se întâmplă fraţii mei şi cu noi. Credem că nu merită efortul de a ne pleca şi apleca pentru Dumnezeu, dar suntem în stare să ne tăvălim pe jos şi să ne călcăm în picioare pentru folosul pântecelui. Concluzia de data asta o trageţi voi…
)
