Nimic, da, căci nimic-ul, luat la scărmănat, nu face altceva decât să ne arate că tot-ul, privit în ansamblu, chiar şi-n antinomie cu nimicul, nu-i decât un nimic transformat, materializat, iar asta numai pentru o perioadă de timp.
Aţi zice că m-a găsit acum, după ani buni de la terminarea şcolii, dragostea de fizică şi de teorii încă neelucidate. Nicidecum, numai că trebuie să spun că uneori, privind în urmă pentru a vedea cele realizate ai senzaţia că n-ai făcut nimic, paradoxal ai spune, că se văd destule.
M-am uitat în dicţionar să văd definiţia nimic-ului şi n-am fost mulţumit. E drept, noţiunea este aşa de neutră încât nici cei mai pricepuţi lingvişti n-o pot defini la adevărata valoare. M-am uitat în dicţionar să văd explicaţia scrisă, ştiinţifică, căci în sinea mea, experimentând diversele situaţii ale vieţii ştiu (simt) bine ce este nimic-ul. Ca şi în cazul iubirii, dicţionarul este doar un ghid, căci dincolo de explicaţiile date, cum e firesc, fiecare simte iubirea în felul său, imposibil de explicat, lesne de arătat. Ori poate nu.
Spunea Thales la un moment dat că „nici un lucru nu poate apărea din nimic, nici un lucru care există nu se poate transforma în nimic”. Ciudat, dar numai pentru perioada antichităţii, căci mai târziu oamenii au început să definească nimic-ul venind cu demonstraţii bine calculate din care ar reieşi că vidul şi eterul ar fi un fel de nimic, deşi, la rândul lor, aceste stări ar fi pline de ceva, cum încearcă în ultima vreme să ne arate mecanica cuantică.
Ei, dar omeneşte vorbind, când întrebi pe cineva ce a făcut în ziua ce taman a trecut, ţi se răspunde: „nimic”. Se pare că la nivel uman, în frământarea clipelor dintr-o zi, efemere de altfel, când n-ai depăşit bariera banalului de la locul de muncă, când ai robotit acasă făcând aceleaşi lucruri ca şi ieri, alaltăieri ori ca acum 10 ani, când din acelaşi fotoliu ai privit la micul ecran, cel dinspre care răzbat informaţii de breaking news aproape cu rapiditatea cu care clipeşti înseamnă (zice-se) că n-ai făcut nimic.
Îmi place cuvântul folosit în cartea Genezei când se spune că pământul era netocmit şi gol. Din start goliciunea împlică nimic-ul, cel puţin ca înveşmântare. Netocmirea are însă un sens mult mai adânc, depăşind bariera nimic-ului, fiind cu un pas înainte de nimic. Nu cu mult timp în urmă comentam la postarea unei prietene care spunea că gândul este un primum movens al acţiunii omeneşti, urmat de cuvânt şi mai apoi de fapta care defineşte caracterul. Eu am spus că înaintea gândului este simţirea, căci numai simţind iubirea, ura, lumina, răceala poţi gândi şi vorbi despre ele. Netocmirea de care spuneam este starea pământului lipsit de calitate, clipa în carenu putea rodi nimic, nu putea susţine viaţa, era ne-împlinit, ne-bun, urmând ca după ce a fost lucrat cu lumină, căldură şi apă să-şi găsească rostul său.
Da, toamna se numără bobocii, cum spune vorba românească, iar eu, privind în urmă, la cele plinite ori la cele ce-s încă în lucrare, gândesc că mai am mult de muncit şi că-n netocmirea unor stări ori în vidul necunoaşterii nu am făcut (mai) nimic.
Altfel, zice Scriptura: „ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.”
))
)
