Ieri şi azi am încercat să îmbin utilul cu plăcutul, cu timp sau făr’ de timp. Grădină, solar, curte, biserică şi bibliotecă. Ori despre ultima doresc să zic câte ceva. Aşezatul cărţilor e o treabă care-mi place mult. Nu aş fi bun de bibliotecar, în nici un caz nu cred că aş da randament. Pentru că iau cărţile la mână şi încep răsfoitul care se transformă în citit un fragment, pagină şi uit de treabă. Apoi altă carte, altă poveste, aceeaşi poveste, adică cea cu răsfoitul.
Le-am terminat, de aşezat desigur, că de citit le-am citi la timpul lor, integral. Numai că biblioteca mai are şi sertarele ascunse, ştiţi voi, cele cu uşi, cele de şi-ar dori uneori musafirii să le deschidă, să vadă ce şi cum e pe acolo de ordonat. Aşa am auzit, nu că zic din răutate.
În unul din sertare sunt actele, nimic interesant, hârtii oficiale ca la toată lumea. În celălalt însă, am zăbovit ceva vreme. Fotografiile. Nu ai cum să le iei aşa, ca albume şi să treci mai departe. E mult până deschizi primul album. Apoi se revarsă amintirile. Valuri de nostalgie cu zâmbete şi răscoliri interiore se succed cu fiecare poză. Copilării şi tinereţi, familie şi prieteni, cei ce sunt şi cei ce nu mai sunt, clipe fixate în timp, în minte şi-n suflet prinse în peticele de hârtie alb-negru şi color. Toţi avem aşa ceva. Uneori poate că ne-am dorit ca pe unele să le ardem, să le rupem. Pe altele le-am dorit tablouri. Indiferent cum sunt, fac parte dintr-un timp al nostru pe care nu-l mai putem modifica, un timp ce nu ne-a săturat, un timp mereu zgârcit şi iute trecător spre a ne transforma în amintiri.
„Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de câte aude.
Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: "Iată ceva nou!" aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă” Ecclesiastul I, 8-11
Nu vreau să mă lungesc pentru că iar mă năpădesc amintirile iar prezentul e doar de-o clipă. Trebuie să merg să pregătesc viitorul, ca în filmul acela frumos, Undeva, cândva. Întâlnirea cu viitorul reprezintă scopul pentru care ne străduim în prezent. Iar asta zic nu doar material ci şi spiritual, căci lucrarea noastră trebuie să fie complexă şi completă.
Aşadar mi-am şters amintirile, de praf, căci din suflet şi minte nu am să le şterg niciodată. Sunt timpuri trecute ce-mi folosesc mereu la examenele ce trebuie date la şcoala vieţii, sunt materia, baza a ceea ce sunt azi.
Închei cu acelaşi Ecclesiast, care spune în acelaşi capitol la versetul 14 „m-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt”.
.
)
