Mulţi dintre voi sunteţi deja oaspeţi fideli ai casei mele virtuale de ceai. Până acum am savurat împreună ceaiuri albe, galbene, verzi, negre, albastre din toate colţurile lumii, dar şi infuzii de rooibos, honeybush, mate sau fructe şi plante medicinale. Vă mulţumesc că aţi răspuns pozitiv invitaţiilor mele în lumea ceaiului şi în microuniversul casei de ceai.
Casa de ceai nu este doar un complex arhitectural minimalist, ci un loc de relaxare şi meditație, cu zone strict delimitate şi cu identitate proprie. Tocmai de aceea, ele mai sunt numite şi „cabane de munte în mijlocul oraşului” al căror scop este de a izola participantul la ritualul de ceai de lumea exterioară şi de propriile griji.
Casele de ceai sunt decorate simplu şi pot părea sărăcăcioase, însă acestea sunt doar aparenţe. Casele de ceai sunt realizate din cele mai scumpe şi mai fine materiale, iar ustensilele folosite în cadrul ceremoniei, de o calitate aparte.
Casa de ceai este înconjurată de roji, o grădină răcoroasă formată din mai multe zone numite kekkai care au rolul de a despărţi aşa-numitele „zone vulgare” de cele „sacre”, cu mici lacuri sau cascade numite tsukubai, în care oaspeţii sunt invitaţi să-și spele mâinile și gura înainte de începerea ceremoniei.
Participanții la ritual intră mai întâi printr-o zonă special destinată a casei de ceai numită doma-bisashi, un fel de intrând în care se lăsau înainte toate armele, apoi pătrund în casa propriu-zisă de ceai prin nijiri-guchi, o mică ușă nu mai înaltă de 50 de centimentri. În acest mod, participanții sunt obligați să îngenuncheze pentru a ajunge în interior. Astfel, aceștia își arată respectul, modestia și aprecierea față de maestru și față de ceai. Gazda și participanții pătrund în cameră prin uși diferite.
Încăperea în care se bea ceaiul are tavanul foarte jos și este nemobilată. Atmosfera este asigurată de mai multe tipuri de ferestre (shitaji-mado, renji-mado, uraku-mado) care oferă o lumină difuză și prin care nu se prea poate vedea afară, tocmai pentru a nu distrage atenția participanților.
În podeaua casei de ceai se află o mică zonă numită or (inima îngropată) în care se află mangalul folosit pentru încălzirea apei. Această zonă se folosește numai în lunile de iarnă, în restul anului fiind acoperită de tatami (un fel de rogojină). Pentru lunile călduroase se folosește furo, un vas portabil pentru jăratec.
Una dintre cele mai importante zone ale casei este toko sau tokonoma, o firindă/ nișă în care se așează obiecte precum pergamente, pietre sau ornamente ikebana în concordanță cu importanța oaspeților, a anotimpului, dar și a scopului ritualului. Oaspeții se apropie prima dată de această zona pentru a admira obiecte, apoi se așează în ordinea rangului începând din fața maestrului și continuând pe marginea dreapta a gazdei, între ei aflându-se or și masa de ceai.
Despre ritualul de ceai, vom vorbi într-un articol viitor.
Până atunci, vă îndemn să vă relaxați în casa de ceai în compania unei infuzii delicate.
)
