Legenda spune că povestea sfântului Valentin a început într-un timp în care dragostea era un lucru tăinuit, iar căsătoria, ceva interzis. Toate acestea se petreceau în timpul domniei lui Claudius al II-lea al Romei, care dorind să îşi crească armata, se împiedica de ataşamentul soldaţilor faţă de familii si iubite. Hotărârea de a nu le mai permite să-şi ia consoarte, i s-a părut astfel firească. Dar un preot inimos a încălcat această hotărâre şi a început să oficieze nunţi pe ascuns. Fiind descoperit, a fost adus în faţa împăratulu, care văzând că este un tânăr înţelept, i-a propus să renunţe la creştinism şi să devină un soldat al armatei sale. Valentin a refuzat şi a fost condamnat la moarte. Dar nu înainte de a o tămădui pe fata oarbă a temnicerului, căreia i-a şi lăsat un bileţel înainte de execuţie. Pe acesta era scris “de la dragul tău Valentin”. De aici ar fi pornit ideea de a trimite bileţele cu mesaje de dragoste. În timp, acestea s-au transformat în felicitări. De la cele victoriene, cu aerul lor sobru şi elegant, la cele colorate si vesele, valentinele au îmbrăcat multe forme, la fel ca şi mentalitatea oamenilor care le-au schimbat între ei.
Fiecare popor iubeşte pe limba lui
Pe vremea dacilor, Dragobetele sau Dragomir, fiul Babei Dochia, reprezenta o divinitate mitologică, asemănătoare lui Eros, fiind cel care căsătorea în cer toate animalele. Odată cu ocupaţia romană, Dragobetele a devenit un fel de patron al dragostei, iar sărbătoarea închinată lui coincide acum cu cea a "Aflării capului Sf. Ioana Botezătorul". În timp ce o mare parte a românilor au decis să îmbrăţişeze sf. Valentin, alţii le primesc pe ambele cu bucurie, considerând că trebuie profitat de fiecare prilej pentru a-şi manifesta iubirea. Unii în schimb, refuză total alteva decât ce e autentic româneasc. Chiar dacă cele două sărbători sunt în esenţă la fel, există elemente care le diferenţiază foarte mult. Spre deosebire de sfântul Valentin, om blând şi paşnic, Dragobetele este văzut ca un tânăr chipeş şi năstruşnic care “sărută fetele”, un fel de zburător care le ia minţile. De altfel, în unele zone ale României, exista obiceiul numit "zburătoritul". Tinerii satului aveau ca punct de întâlnire biserica, iar dacă era vreme bună porneau să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Acestea erau folosite mai apoi în farmecele de dragoste. La întoarcere, fetele alergau spre sat, urmărite de băieţii care le îndrăgeau. Fata care era ajunsă din urmă de un băiat a cărei iubire i-o împărtăşea, îl săruta pe acesta în văzul tuturor, pecetluind astfel logodna lor pe un an sau mai mult.
Fetele mari mai obişnuiau să culeagă în dimineaţa acelei zile roua de pe flori sau ultimele urme de zăpadă şi să păstreze aceasta apă într-un loc ştiut numai de ele. Cu această apă aveau să-şi spele obrazul de-a lungul anului, pentru a fi frumoase şi iubite. Femeile căsătorite atingeau un bărbat din sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Pe de altă parte, a nu întâlni în acea zi pe cineva de sex opus era semn de ghinion în dragoste şi prezicea un an de singurătate şi tristeţe, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi. Pentru a evita acest lucru, nimeni nu stătea acasă, ci toată lumea ieşea în sat, să vadă şi să fie văzut. Această zi era sărbătorită cu mare fast, fiind un prilej pentru comunitate de a anunţa nunţile ce aveau să urmeze. Dar şi o zi de bun augur pentru că particpanţii aveau să fie feriţi de boli, mai ales de febră, iar gospodarii să aibă parte de un an îmbeşugat.
|
Dragostea la chinezi sau "Noaptea celor şapte" Ca şi în România, sf. Valentin a fost introdus treptat de către comercianţi, deşi au şi ei o sărbătoare proprie pentru îndrăgostiţi. Legenda spune că fiica împăratului Raiului s-a îndrăgostit de un cioban orfan. Aflând aceasta, tatăl ei s-a opus şi ea a fost trimisă pe steaua Vega, iar el pe steaua Altair. Şi aveau voie să se întâlnească o singură dată pe an, în ziua a şaptea a lunii a şaptea. Între ei aflânu-se o cale lactee sau râu argintiu, pe care îl puteau trece doar în seara făgăduită. |
|
|
Coreea de Sud - ziua de ciocolată şi cea de Pepero În această ţară, ziua de 14 februarie este motiv de bucurie, dar şi de stres. Femeile dăruiesc celor de sex opus ciocolată, dar în funcţie de cât de dragi sau antipatici le sunt. Astfel, unii vor primi ciocolată de lux, alţii una mai ieftină, iar cei mai ghinionişti nu vor primi nimic. Cei din urmă vor sărbători pe 14 Aprilie "Ziua cea Neagră", mergând la un restaurant chinezesc şi mâncând tăiţei negri şi plângându-şi de milă. Koreenii mai sărbătoresc şi ziua Pepero, în care îndrăgostiţii fac schimb de nişte prăjiturele în formă de bastonaşe. Data de 11/11 seamănă astfel cu dulciurile lunguieţe. |
 |
|
Mexic, Guatemala sau El Salvador - nu doar pentru îndrăgostiţi În aceste ţări, 14 februarie reprezintă "Ziua Iubirii şi a Prieteniei" (Dia del Amor i Amistad). Astfel, cu toate că este foarte asemănătoare sărbătorii americane, se pune foarte mult accent şi pe alt tip de relaţii, fiind o zi în care "actele de apreciere" faţă de prietenii de suflet sunt la mare cinste. |
 |
|
Ţări în care este interzisă India şi Arabia Saudită s-au opus vehement adoptării acestei sărbători interzicând comercianţilor punerea în vânzare de orice ar duce cu gândul la ea. În unele zone ale Indiei, cuplurile găsite în parc sau alte zone publice, sunt obligate de către brigadele Shiv Sena sau alţi activişti de acest gen, să se căsătorească pe loc. |
 |
|
"Happy Valentine's Day" sau "Happy SAD Day"? Bineînţeles că există şi grupuri care fac haz de această sărbătoare roz, folosindu-se de umor şi autoironie. Astfel, în America există şi "Singles Appreciation Day" sau "Single Awareness Day" (SAD) care pe 14 februarie este sărbătorită de cei singuri. Ca şi în cazul lui "Valentine's day", această zi devine şi ea una comercială, pe piaţă fiind numeroase felicitări cu "Happy SAD day!", căni cu "I hate Valentine's day!" sau tricouri cu "I think, therefore I'm single!" (Gândesc, deci sunt singur! - care e chiar amuzantă după părerea mea) |
 |
. Propun sa-l banam 
)
