Numai ce prinsei oleacă de timp şi iaca mă înfăţişai pe blog, nu de alta, dar îmi e tare frică să nu facă păiajeni pe la vreun colţ şi să nu mai fie bun de citit.
Aşa că azi am citit, poate pentru a douăzecea oară, cuvintele evanghelistului Matei de la capitolul 18 unde am remarcat câteva cuvinte peste care treceam aşa ca gâsca prin apă. Ele se găsesc la versetul 10 şi spun cam aşa: „vedeţi să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici, că zic vouă: îngerii lor, în ceruri, pururea văd faţa Tatălui Meu, Care este în ceruri.” Minunat! Iată locul peste care trecusem deseori şi nu realizam că el este cel care mărturiseşte existenţa unui înger personal, a unui înger care priveşte, vede pururi faţa Tatălui ceresc, a unui înger care în încercarea de a ne ocroti se mâhneşte atunci când suntem dispreţuiţi de semenii noştri, purtători şi ei de chip divin ca şi noi. Ori treaba asta nu este la întâmplare deoarece trimiterea biblică m-a dus la Evrei cap. I-14 unde se spune aşa: „îngerii oare nu sunt toţi duhuri slujitoare, trimise ca să slujească, pentru cei ce vor fi moştenitorii mântuirii?” Înţelegeţi acum de ce m-am bucurat şi de ce m-am minunat. Nu că nu credeam, nu că nu ştiam dar acum sunt pe deplin fericit sufleteşte când ştiu că lângă mine pururi rugător şi slujitor se află un înger păzitor trimis de la zămislire pentru a mă întări până în momentul în care mă voi înfăţişa înaintea scaunului de judecată.
Şi apoi mai e ceva minunat. E faptul că acest lucru îl ştim din frageda copilărie. Nu ştiu dacă există copil creştin care să nu cunoască rugăciunea „Înger, îngeraşul meu”. Această rugăciune este începutul teologiei micului creştin, este începutul cunoaşterii de Dumnezeu, este simţirea proniei divine, a purtării de grijă a celui ce i-a dat viaţa. "Înger, îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu, totdeauna fii cu mine şi mă învaţă să fac bine; Eu sunt mic, Tu fă-mă mare; Eu sunt slab, Tu fă-mă tare; Şi-n tot locul mă păzeşte şi de rele mă fereşte. Doamne îngeraşii tăi, fie păzitorii mei, şi în zi şi în noapte şi în ceasul cel de moarte."
Ce poate fi mai simplu decât să recunoşti că Dumnezeu în purtarea Sa de grijă pentru făptura iubită trimite un înger pentru a ne învăţa, întări, păzi, ocroti până la ceasul din urmă. Cred că nu e greşeală ca şi noi cei mari să spunem această rugăciune, că în definitiv suntem mari doar în trup, înaintea lui Dumnezeu suntem tot copii, suntem tot la stadiul în care avem nevoie de ocrotire în desele noastre slăbiciuni.
Aşadar, atunci când dispreţuim pe cineva, să cugetăm că îngerul lui stă în faţa lui Dumnezeu alături de îngerul nostru. Să cugetăm că şi noi vom sta la un moment dat înaintea lui Dumnezeu la judecată alături de cel pe care l-am dispreţuit sau de cel care ne-a dispreţuit. Toate lucrurile acestea sunt scrise în cartea vieţii noastre şi vor fi vădite la judecată. Alături de noi va sta îngerul nostru pe care poate nu l-am rugat niciodată, nu l-am ascultat, ci am făcut voia doar acelor îngeri răi trimişi de vrăjmaşul lui Dumnezeu, de diavol. Cine vrea să vadă faţa lui Dumnezeu pururi, să îndrăznească cu dragoste să spună: „înger,îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu…….”
)
