Doar ganduri intr-o zi de joi...o zi cu Eminescu,o zi fara graba.....
M-am trezit cu gandul la versurile astea..." La steaua care a rasarit,e o cale atat de lunga..Ca mii de ani i-au trebuit ,Luminii sa ne ajunga..."imi plac,mi-au placut de la bun inceput,atunci cand le-am descoperit.E ceva misterios,ceva la care greu ajungi,dar nu imposibil de atins,daca nu ne grabim...
Tot timpul ne grabim,ne grabim sa crestem,sa devenim adulti,uitam sa fim copii,uitam sa privim in jurul nostru,sa ne bucuram de lucrurile simple.Un ram ce bate-n geam,un plop fara sot,un anotimp pierdut,o cale fara de`ntoarcere,o floare albastra.......da,ne grabim,de ce ,unde,nici macar nu stim,dar vrem sa ajungem mai repede,undeva,unde nici noi nu stim....dar vrem....
Hai sa stam un pic in loc,sa privim cerul,marea,muntele,visul,eternitatea,sa le privim,pentru ca e posibil ca maine sa nu ne mai lase ele sa le privim,sa ne intoarca spatele.......
Azi vreau sa ascult Eminescu,pacat ca doar azi ne amintim...unii nici macar nu stiu cine a fost el......eu cred ca a fost un om ca si noi,doar ca el a stiut sa nu se grabeasca,a stiut sa asculte natura,sa se bucure de fosnetul codrilor de arama,sa prinda Luceafarul,sa astepte trezirea somnoroaselor pasarele.....
Trecut-au anii
''Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri
Şi niciodată n-or să vie iară,
Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară
Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri,
Ce fruntea-mi de copil o-nseninară,
Abia-nţelese, pline de-nţelesuri -
Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri,
O, ceas al tainei, asfinţit de sară.
Să smulg un sunet din trecutul vieţii,
Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec;
Pierdut e totu-n zarea tinereţii
Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul creşte-n urma mea... mă-ntunec!''
)
