Multa vreme am crezut ca doar munca este singura masura a succesului.Orice altceva are alte denumiri oriunde in lumea serioasa dar bineinteles ca nu si in Romania cel putin in intreprinderile de stat desi ma indoiesc de acest lucru din ce mi s-a povestit si am vazut la firmele private concurente.
Mai credeam ca cel mai bun sef este cel care a plecat de jos pentru ca stie cu ce se mananca treaba si are idee la ce supune angajatii atunci cand da un ordin.
Nicio clipa nu m-am gandit ca exista angajati care trag in piept si calca pe nervii colegilor inferiori ierarhic , pun piedici si dau la gioale celorlalti pentru a fi doar ei bine vazuti sau indispensabili dupa principiul chiorul e imparat in tara orbilor , dar care atunci cand sunt sefii prin preajma ori prin alte metode necunoscute mie reusesc sa atraga atentia superiorilor prin daruirea aratata in acel moment.
Nu m-am gandit nici la taratii sistemului , la cei calcati in picioare de angajatii mai vechi sau de sefi , precum si la cei pe care viata i-a transformat in niste scarbe ba chiar in mici monstri gata oricand sa explodeze cand nu e nimeni prin preajma care sa-i traga la raspundere.
Nu m-am gandit nici la curvele de toate soiurile sau la orice alte smecherii de scurtare a drumului spre succes.
Ma vad nevoit sa spun acum ca am avut noroc ! Nu am stiut sa aleg un drum care sa ma duca la succes , caci daca as fi reusit pe multi i-as fi belit eu si in niciun caz nu as fi avut viata lunga in functia respectiva si nici nu as fi fost mai fericit decat sunt acum intr-o lume straina de tiparul meu mental care ma face la terminarea programului sa stau o ora-doua singur pentru a ma spala in felul acesta de toate cele numite generic ” asa e la serviciu” …
)
