Dragobetele sărută fetele.....
Dragobetele sau Cap de Primăvară este sărbătoarea dragostei, a primăverii, „varianta ortodoxă ” a sărbătorii catolice Saint Valentine’s Day.
În mitologia română , Dragobetele este nimeni altul decât patronul dragostei, a desfrâului şi a petrecerilor intrând astfel în antiteza cu Valentin ,patronul catolic al dragostei,un om blajin şi bisericos.
Dragobete , Iorgovan, Dragomir sau Ivan(Ioan), era întruchipat ca fiind un tânăr de o frumuseţe rară, angelică, cu o personalitate îndoielnică datorită caracterului său năvalnic şi cuceritor.Era fiul Dochiei, de care se leagă o altă sărbatore populară importantă ceea a Mărţişorului.
Datorită frumuseţii sale acesta avea obiceiul de a sucii mintea tinerelor fete şi neveste. Pentru faptele sale cu caracter îndoielnic cât şi pentru firea s-a nărăvaşă acesta a cunoscut pedeapsa Fecioarei Maria care la transformat într-o buruiană ce astăzi poartă numele de Năvalnic(de la firea rebelă a tânărului).
De atunci Dragobetele a devenit însă şi sărbătoarea primăverii, a dragostei, ziua când românii considerau de bun augur tocmirea logdonelor şi a nunţilor.
Tradiţii şi obiceiuri au existat nenumărate...multe dintre ele s-au pierdut în negura timpului. Altele însă se mai păstrează cu sfinţenie, cu precădere în lumea satului.
Se spune că de ziua lui Dragobete se împerecheau animale, păsarile cerului, în aceea zi fiind absolut interzisă sacrificarea acestora.
Dragobete era necruţător cu fetele şi tinerele neveste care nu respectau cu sfinţenie sărbătoarea sa, muncind prin casă sau prin grădină. Acestea erau seduse şi ademenite în pădure, unde erau „nevoite” să se lase iubite de tânărul cuceritor.
În lumea satului, ziua lui Dragobete, era o sărbătoare respectată cu sfinţenie. Se spune că cei care nu luau parte la această sărbătoare erau pedepsiţi să îşi mai petreacă încă un an în lipsa sufletului pereche.
În Oltenia şi în Mehedinţi, pentru a fi îndrăgite tot timpul anului fetele şi tinerile neveste, obişnuiau să atingă sau calce pe picior un bărbat din alt sat. Altele strangeau în dimineaţa zilei de 24 februarie ultima zapadă rămasă, pe care o foloseau de-a lungul anului în practici de înfrumuseţare.În lipsa zăpezii se culegea roua de pe frunzele de frag.
Tot de ziua lui Dragobete, se obişnuia culegerea plantelor ce se foloseau în descântece de dragoste şi magie.
Descântece de dragoste din zona Aradului:
Cum mă văd în oglindă
Aşa să îmi văd data mea
Dacă-i în viaţă
Să n-aibă stare, alinare
Până n-o veni
În vis s-o visez
Aevea să o văz
****************
Cum nu are apa stare
Să n-aibă data alinare
Până n-o venii
La mine aci
La părinţi acasă
Ca să mă peţească
****************
Vestea mi se ducă
Că-s harnică fată
Şi trebuiesc măritată
Vestea mi se ducă
De harnică frumoasă
La X în casă
)
