Azi am să încerc să vă vorbesc în câteva cuvinte despre un lucru ce poate părea banal şi cunoscut de toată lumea. Eu înclin să cred altfel, deoarece practica demonstrează părerea mea. Pentru care motiv am hotărât să vă vorbesc despre sărbători. Ştiţi, acele zile despre care oamenii au o părere foarte bună pentru că sunt liberi în sensul abţinerii de la diferite activităţi. Sărbătorile, care sunt de două feluri, civile şi bisericeşti, sunt popasuri de festivităţi şi prăznuire a diferitelor evenimente istorico-sociale sau bisericeşti. Sărbătorile sunt popasuri de odihnă a sufletului sau a trupului în drumul pe care omul îl face pe cărarea vieţii.
Numai că au apărut nişte disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte percepţia omul despre sărbători, despre rolul şi importanţa lor în activitatea cotidiană civilă ori din punct de vedere creştinesc. Doar într-o frază doresc să spun că sărbătorile civile, gen ziua naţională, sunt expresii ale mulţumirii aduse de cetăţeni pentru înaintaşii lor şi pentru faptele de curaj ori muncă depuse în folosul obştesc, pentru ţară. De multe ori aceste sărbători se suprapun cu unele bisericeşti aşa cum este ziua eroilor celebrată la Înălţarea Domnului. Acum schimb registrul şi trec la sărbătorile bisericeşti. Nu cred că este cineva care să nu ştie că Dumnezeu s-a odihnit după terminarea lucrării Sale, iar aceasta făcându-o nu pentru că avea nevoie de odihnă, ci pentru a ne da nouă exemplu, că omului nu îi este de ajuns odihna trupului din timpul nopţii, ci că odihna deplină se realizează prin odihnirea sufletului prin lucrarea în Dumnezeu realizată în comuniunea cu ceilalţi oameni prin prezenţa în biserică spre primirea sfintelor taine. Pentru a mă face înţeles, deşi asemănarea este forţată, aşa cum oamenii într-o zi de sărbătoare civilă aleargă cu mic cu mare la mici, bere şi fasole cu ciolan, ar trebui să alerge în ziua de sărbătoare bisericească la săturarea sufletului cu cuvântul lui Dumnezeu.
Simplu nu? Aşa ar trebui dar nu e aşa. Ori e distracţie ori e odihnă. În ultima perioadă, în zilele de duminică sau sărbătoare, când sufletul ar trebui să se odihnească şi să se regăsească în lumina lui Hristos revărsată prin glasul Evangheliei, oamenii îşi chinuiesc sufletul prin lucrarea trupului în alte moduri. Unii muncesc în zile de sărbătoare, şi nu mă refer aici la cei care au serviciu şi sunt obligaţi să facă acest lucru, deşi majoritatea sunt liberi duminica. Mă refer la ceilalţi care merg să muncească premeditat în ziua de sărbătoare. Ori la cei care zic aşa: „mâine mă duc la târg că tot e sărbătoare şi nu fac nimic”. Sau la cei care aleargă la o bere dis-de-dimineaţă că de aia e sărbătoare, glumind macabru pentru sufletul lor, zicând că au venit să se împărtăşească cu o bere rece ori cu un şpriţ de vară. Eu, deşi sunt o persoană realistă, nădăjduiesc la acele momente în care, aşa cum se întâmpla cu ceva timp înainte, oamenii, bărbaţi şi femei, soţi şi soţii cu copii lor să vină la biserică în ziua de sărbătoare. În felul acesta poate vom reuşi să schimbăm ritmul accelerat de distrugere a planetei, a rasei umane, a spiritului uman, să stopăm îndepărtarea de Dumnezeu.
Dumnezeu ştie că omul este neputincios şi că nu poate munci la nesfârşit. Omul are nevoie de odihnă. Odihna este o binecuvântare a sărbătorilor, este medicamentul sufletului. Prin prezenţa în biserică săturăm pe slăbănogitul suflet. Prin respectarea sărbătorilor îl îmbrăcăm pe zdrenţuitul suflet. Anul bisericesc este ca o salbă cu pietre strălucitoare. Acestea sunt duminicile şi sărbătorile. Vrei să ai o salbă frumoasă, vino şi primeşte câte un nestemat la fiecare Liturghie. Cu aceste nestemate vei putea răscumpăra păcatele trupului în clipa în care vei dori să mergi la odihna veşnică. Făcând aceasta, vei avea parte de o sărbătoare veşnică în împărăţia lui Dumnezeu. Părerea mea, fireşte. p.s Sunt de acord şi cu odihna, cu relaxarea plăcută din familie, cea cu prietenii ori alte moduri de a petrece un timp liber, pentru că suntem oameni şi avem nevoie şi de aceste clipe.
)
