De catava vreme m-au napadit amintirile. Ma gandesc destul de des la aromele si mirosurile copilariei si primul gand se indreapta catre bunica mea.
Nu era o bucatareasa nemaipomenita dar mancarurile simple pe care le facea erau gustoase si dispareau foarte repede din oalele si castroanele de pamant. Fiecare sarbatoare o am asociata cu un anume fel de mancare. Daca era paste obligatoriu aveam ciorba acra de miel, friptura de miel , drob si branza inchegata proaspata. Aveam un cozonac cu nuca, o bunatate si pascute pentru impartit in ziua de paste. Nelipsite erau ouale rosii (70-80), ca sa ajunga pentru tot satul. Si florile de paste (floarea pastelui), pe care le adunam din padure in vinerea pastelui si pe care le duceam cu mandrie la biserica imbracata in rochita si pantofii noi, nouti.
Dar nu despre aceste amintiri vreau sa vorbesc, ci despre multitudinea de preparate gatite in casa cu ingrediente numai din “batatura” noastra., despre ciorba de cartofi acrita cu zarzare sau cu struguri verzi, culesi din gradina; despre ciorba de fasole cu felii de gutui a carei aroma o simteai de departe; despre pilaful de prune uscate dulce-acrisor; despre turta de malai cu dovleac fiert. Mai erau o multime de “bunatati”facute din unele resturi de la masa: puriceii facuti din mamaliga rece faramitata si prajita intr-o lingura de untura sau felia de mamaliga prajita pe plita incinsa si pe o parte si pe cealalta si peste care asezam o cantitate generoasa de magiun. Ce magiun!!!!!!!! inchis la culoare , dulce acrisor, cu multi samburi de nuca prin el si usor afumat de la atata fiert.
Dar, parca nimic nu se compara cu batutul laptelui si prepararea untului. Strangea bunica laptele timp de o saptamana, acoperea oalele de pamant cu un stergar curat si lasa laptele sa se prinda pana sambata. Isi pregatea putineiul (un recipient de lemn in care batea laptele), il oparea cu zeama de urzici, smantanea oalele de lapte (adica lua cu grija smantana de deasupra), rasturna laptele prins in putinei si il lua la batut cu un batator din lemn cu gauri. Adauga incet smantana cat sa faca o strachina de pamant de unt prospat, usor galbui la culoare si aromat numai bun de pus pe o bucata de paine. Dupa ce termina toata treaba urma festinul.
Facea o mamaliguta si cand era gata o rasturna pe un „fund” de lemn, taia cu un fir de ata doua felii de mamaliga aburinde pe care le aseza peste un ameste din branza „zburata”, unt proaspat si doua oua fierte sfaramate. Asteptam putin sa se topeasca untul sub mamaliga fierbinte si apoi toate lingurile se indreptau spre castronul de pamant cu bunatatea in el. Era un deliciu. Nu-ti mai trebuia altceva.
Dupa ani si ani am incercat si eu prind putin din gustul si aroma de altadata. Dar nimic nu mai era la fel. Poate ca eu nu mai eram copilul de altadata, sau poate ca bunica nu mai este printre noi sau poate ca pur si simplu erau facute de bunica si nimic nu se compara cu aceasta.
Acum insa ma pregatesc si eu sa las aceste amintiri nepotilor mei, pentru ca ei, la fel ca mine acum , sa-si aduca aminte peste ani si ani de bunatatile facute de bunica special pentru ei.
)
