Istoria mântuirii noastre, în mod văzut, a început într-o iesle săracă de la marginea Betleemului, acolo unde a binevoit să se dezbrace de slavă Dumnezeu în persoana Fiului pentru a ridica către ceruri pe cel ce îl crease odinioară după chipul Său. Iar smerenia divină a continuat să fie prezentă într-o lume plină de mândrie şi s-a manifestat iar în mod vizibil la intrarea în Ierusalim, la Florii, când cel ce ţine cerul şi pământul în palma Sa, a intrat într-o cetate făcută de mâini omeneşti călare pe un pui de măgar, pe spinarea unui animal pe care oamenii îl iau în batjocură şi-i folosesc numele în apelative ce ţin de educaţia celor şapte ani de acasă.
Ce spuneţi de acest tablou în care Dumnezeu vine călare pe un pui de măgar? Cum vi se pare că Dumnezeu ridică crucea din element de batjocură pe care erau răstigniţi tâlharii la semnul mântuirii noastre, sfinţindu-o cu sângele-i prea sfânt? Cum vi se pare că Mântuitorul plânge şi suspină pentru Lazăr, un om ca fiecare din noi, dar un om care îi era prieten? De ce nu se gândesc oamenii că Dumnezeu suspină şi plânge pentru fiecare prieten al său, pentru fiecare om? Şi oare de ce, atunci când întrebi pe majoritatea creştinilor despre ziua Floriilor, în afară de faptul că se aduce salcie şi că se mănâncă peşte nu mai cunosc nimic? Cam multe întrebări pe câteva rânduri. Credeţi că se sinchisesc prea mulţi să răspundă? Nicidecum. Oamenii au alte preocupări. Mai nou, sau mai vechi, se împlinesc cuvintele Mântuitorului care zice că dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga. Şi strigă pământul, se cutremură ca să le aducă aminte oamenilor de Dumnezeu şi oamenii tac. De fapt unii nu tac, unii strigă continuu: să se răstignească! Am păstrat bucuria şi speranţa la sfârşit, deoarece există un licăr de lumină pentru fiecare dintre noi. În atmosfera creată de freamătul crengilor înverzite şi înflorite ale primăverii se mai zăresc şi chipuri luminate. Sunt chipurile copiilor chemaţi de Hristos pentru ai face modele demne de urmat pentru părinţii lor deoarece din gura pruncilor şi a celor ce sug săvârşeşte Dumnezeu laudă, aşa cum spune psalmistul.
Ei sunt viitorul curat al unui trecut murdar. Ei simbolizează primăvara vieţii şi împreună cu ei trebuie să strigăm şi noi: Osana, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului, Osana întru cei de sus! Ei, care fug de nuia tot timpul, aduc nuiele înverzite pentru Doamne Doamne, aşteptând nerăbdători să le ducă sfinţite la icoana din camera lor. Şi apoi mai e ceva, trebuie să înţelegem că intrarea Domnului în Ierusalim trebuie să fie pururi intrarea Domnului în cetatea sufletelor noastre. Mântuitorul bate mereu la uşa închisă a inimii noastre aşteptând ramuri înverzite cu mugurii faptelor bune, aşteaptă să ne dezbrăcăm de haina păcatului pentru a o aşterne înaintea intrării Sale spre a o curăţi şi pregăti pentru primirea luminii divine în împărtăşirea tainică a trupului şi a sufletului.
)
