Cartofii noștri cei de toate zilele au o istorie relativ scurtă în Europa, unde au fost aduși abia după 1530, când spaniolii l-au descoperit în Peru și l-au adus în Spania.
Așadar, în Europa, cartoful a fost adus de exploratorii spanioli și a fost, la început o legumă care îi speria pe oameni (se credea că aduce lepra) și care le provoca repulsie, deși până atunci, la mijlocul secolului al XVI-lea, cartoful fusese alimentul de bază al populațiilor sud-americane, timp de sute de ani.
În 1565, regele Filip al II-lea al Spaniei i-a oferit Papei Pius al IV-lea o ladă de cartofi, nu se știe dacă pentru popularizare, sau pentru a glumi (cartofii se numeau atunci „papas”!)
În Germania, deși cartofii erau, pe vremea aceea, mai răspândiți, tot nu se bucurau de o prea mare considerație, întrucât ei făceau parte din alimentația de bază a animalelor și a prizonierilor de război.
Aici, în Germania, pe vremea războiului din 1756-1763, l-a descoperit și un cunoscut farmacist francez, Antoine Parmentier, pe vremea prizonieratului, când a gustat adeseori o fiertură cu apă și cartofi, care deși nu era foarte gustoasă și apetisantă, avea unele virtuți nutritive, pe care și-a propus să le studieze, după revenirea în țară.
Astfel începe campania victorioasă a lui Parmentier pentru ridicarea interdicției cultivării legumei, în vigoare încă din 1748 și pentru aducerea acestei legume pe mesele tuturor francezilor.
După cercetări amănunțite asupra calităților acestei legume, în calitate de farmacist șef la Hotel des Invalides, Parmentier participă la un concurs lansat de Academia de la Besançon despre alimentația în perioade de foamete, propunând o rețetă de pâine cu cartofi. Cu aceasta, Parmentier a câștigat concursul, dar încă nu a reușit să convingă poporul cu privire la necesitatea cultivării cartofului și a consumului său.
În cea de-a doua etapă de convingere a factorilor decidenți în ceea ce privește cultivarea cartofului, Parmentier învită la el acasă mari personalități, iar meniul este alcătuit în principal din ... cartofi, cărora le dăduse numele său: „parmentières”! Astfel, despre cartofi aude și regele Franței, Ludovic al XVI-lea, interesat de noile descoperiri, ocazie numai bună pentru Antoine Parmentier, care pierduse grădina de la Invalides și nu mai avea unde să planteze leguma pentru care milita pe toate planurile. În consecință, el obține, pentru aceasta, de la rege un teren, între Neuilly și Ternes, pe Câmpia Sablons, la câțiva km de capitala Franței.
Este momentul când el trece la ultimul punct din planul său: să convingă poporul că este vorba despre o legumă care poate deveni aliment de bază, ieftin, gustos și ușor de cultivat. Astfel, pentru aceasta, el cere gardă regală care să păzească ziua câmpurile unde plantase această legumă specială, „rezervată regelui și anturajului său”. Iar noaptea, câmpurile rămân nepăzite, pentru ca cei interesați să poată gusta din această legumă destinată fețelor imperiale și să se convingă de bunătatea ei. Raritatea face valoarea, spune un proverb, așa că prin această ultimă mișcare, Antoine Parmentier a repurtat victoria finală în lupta pentru aducerea cartofului pe toate mesele din Franța.
În România, cartoful a apărut în jurul anului 1815 și doar foametea i-a determinat pe oameni să-l cultive, ei fiind la fel de reticenți în privința acestei legume, considerate otrăvitoare, așa cum erau și ceilalți europeni ai timpului. În fapt, primul document în care se vorbește despre cartofi datează din 14 martie 1769, o circulară din Transilvania care încearcă să popularizeze această legumă.
Cartoful a ajuns în România (Transilvania) din Germania și tot de acolo i-a rămas și numele (germ. Kartoffel), la început numindu-se, totuși: „mere/pere de pământ”, „crumpene”, „picioici”. El a fost cultivat mai ales în Transilvania și apoi s-a răspândit, mai întâi prin comerț, în Moldova și Valahia, unde mitropolitul Neofit recomanda preoților să popularizeze în fața enoriașilor această legumă ieftină și bună.
Astăzi ne întrecem în preparate care mai de care mai gustoase din cartofi, fără să știm ce lupte s-au dat pentru impunerea lui și mă întreb oare cât timp va mai trece până va apărea și dulceața de cartofi, torturi sau prăjituri...
Pentru redactarea articolului, am folosit mai multe surse, în principal de pe net, dintre care:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_cartofului_%C3%AEn_Europa
s://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_cartofului_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia
http://gastroart.ro/2017/07/30/putin-despre-istoria-cartofului-cum-si-cand-ajuns-romania/
Pentru ilustrare, am folosit imagini de pe www.google.com
)
