A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti.....oameni frumosi, inimosi si pasionati, dornici sa-si impartaseasca pasiunile, sa se intalneasca si sa se bucure unii cu altii, imprtasindu-si trairile, bucuriile chiar si necazurile.Impreuna au reusit sa transforme intalnirea in ceva de poveste. Cam asa sunt povestile si cum noi ne incapatanam ca lucrurile bune si frumoase sa nu ramana doar niste povesti, facem in asa fel incat sa le transpunem in realitate. Intentia mea cam asta a fost, acum ca am reusit sa transform povestea in realitate nu prea am cum sa o confirm eu, eu pot doar sa spun ca am incercat, mie mi-a dat cu plus, nu chiar un plus mare, ca eu am pitici la cap si vreau mereu mai mult.Nu vreau perfectiune, pentru ca din punctul meu de vedere nu exista, daca ar exista ne-am plafona, n-am mai incerca sa facem mereu mai bine, mai frumos.Am sa va marturisesc ca in momentul in care am intrat in sala in care s-a tinut petrecerea am simtit cum lacrimile dau buzna afara, cu greu m-am stapanit sa nu incep sa plang, atat de multa frumusete si voie buna zau daca am vazut si simtit....va multumesc oameni frumosi si voiosi ca, desi tema propusa nu a fost foarte ''comoda'', pana la urma a iesit cu mult peste asteptari. Va doresc multa sanatate, putere sa treceti peste orice ''negura'' care va incerca viata, ramaneti OAMENI. Cu drag Cleme si Vali, noi doi facem o echipa !
PS.Multumesc Ancuta-draguta, intotdeauna ai facut imposibilul sa se transforme in posibil.
PS1.Multumesc Bucataras ca existi si ca ai reusit sa creez o lume minunata, sper ca vei ramane mereu asa, alaturi de noi si printre noi, ascultandu-ne si intelegandu-ne pe fiecare-n parte.Ramai vertical, e mare lucru in lumea asta.
)
