Recunosc că aceasta idee nu îmi aparţine doar mie. Ştiu că e dorinţa multor adulţi, a celor care atunci când erau mici îşi închipuiau că e bine să fii mare iar acum când sunt mari tânjesc după frumuseţea copilăriei. Un mail rătăcit printre zecile de spamuri primite, aducea în discuţie acest subiect, dorinţa de a creşte MIC.
Super. Când eram copil ziceam că abia aştept să mă fac mare ca să pot face, drege, să schimb, să răstorn lumea. Sanchi, nu poţi face mai nimic când eşti mare. De ce? Taman pentru că eşti mare şi că ceea ce ţi-ai dori să faci nu ar fi pe placul celorlalţi adulţi care la rândul lor au uitat de copilărie.
După parerea mea copilul este întruchiparea perfecţiunii umane, pentru că el este lipsit de răutăţile conştiente şi voite ale adulţilor, el este senin la schimbările timpului, la schimbările politice, la schimbarea cursului valutar. Pe copil nu-l interesează nimic din lucrurile ce ar putea să-i compromită pe prietenii lui de joacă, adică altfel de cum fac adulţii care se sapă unul pe altul pentru supremaţie dintr-un orgoliu diavolesc. Ba aş întrăzni să spun că perfecţiunea copilăriei poate să vină şi de la faptul că organismul copilului nu este supus bolilor cumplite ca organismul adultilor, cel putin nu la aceeaşi scara.
Hristos spunea ,,lăsaţi copiii să vină la Mine, că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor". Acest lucru trebuie să ne dea de gândit. Cu siguranţă nu mai putem da înapoi fizic, nici să dăm în mintea copiilor la sensul rău al cuvântului, dar să îţi aduci aminte de ceea ce simţeai, de ce-ţi doreai când erai copil nu e greu. Poate pe unii îi înspaimântă acest lucru. Dar măcar şi în gând îţi poţi închipui ce bine ar fi ca într-o dimineaţă să te trezeşti la ce ora care vrei, să mănânci ceva în fugă, să-ţi iei bicicleta, rolele, undiţa, mingea sau praştia şi să pleci cu prietenii în locurile doar de tine şi de ei ştiute. Să te duci la bunici şi să cotrobăi prin toate cotloanele după potcoave de cai morţi, apoi să vii acasă fără grija că ai de săpat, de udat, de cusut, de spălat şi să te uiţi la televizor.
Eu nu zic că asa e cel mai bine, că n-ar fi nevoie de teme, de muncă. Eu vorbesc despre spiritul copilăriei, de linişte, de lipsa de grija, de încercarea de a scăpa de lucrurile anoste ce ne fac nouă adulţilor viaţa un chin, de grija aceasta zadarnică, de probleme pe care le considerăm a fi majore când ele de fapt sunt lucruri derizorii şi iluzorii, lucrurile care ne fac părul alb şi zbârcituri pe faţă, lucrurile care ne întunecă mintea şi sufletul.
Fapt pentru care eu, alături de ceilalţi care gândesc ca mine, doresc ca în viitor să cresc Mic, pentru că lucrul acesta nu te împiedică să fii MARE.
mai greşesc şi eu la vocabular 
până am să mă fac mare 
Mulţumesc frumos
Parcă văd cu îţi faci de lucru 
)
