După ce am luat o pauză de calculator, de internet şi de taste, pauză impusă de alte activităţi obligatorii şi necesare unei gospodării, unei curţi şi unei grădini ce au schimbat anotimpul, revin cu câteva rânduri pentru a nu-mi ieşi din formă şi pentru a nu-i oferi creierului posibilitatea de a lenevi, atâta timp cât lucrează mâinile. După cum majoritatea ştiţi, primăvara şi toamna se pun pomi, se îngrijesc pomi. Aceştia îşi văd de treaba lor crescând în încercarea de a da roada şi umbra lor pentru a mulţumi pe cel ce l-a plantat, l-a udat şi îngrijit. Când ai o livadă frumoasă parcă ai tinde să crezi că o bucăţică din rai se află şi la tine în grădină. Dar nu trebuie să ne înşelăm cu frumuseţea trecătoare a acestei lumi şi amăgindu-ne să spunem că asta e viaţa şi că trebuie trăită la intensitate maximă că nu mai urmează nimic după moarte. Şi plecând de la pomii din grădină, am ajuns la o concluzie ce are legătură cu o zicătoare populară.
Ea spune că e bine ca un om într-o viaţă să facă o casă, un copil, să pună un pom. Pe mine pomul mă interesează în această postare, deoarece de la fructul unui pom am pierdut raiul, prin lemnul unui pom, ce prelucrat în Cruce, a susţinut pe cel ce ţine cerurile şi am primit posibilitatea de a ne mântui. Aţi plantat vreodată vreun pom? Poate că da, poate că nu. Eu însă mi-am pus o altă întrebare, un pic sinistră, dar asta e, îmi asum gândurile. M-am întrebat, oare, pomul din care mi se va face crucea a fost plantat? E un pui de pom sau e gata de tăiat? Pomul din care se va face sicriul este copt, este matur, e bun de tăiat ori mai am viaţă de trăit până va deveni bun de lucru? Întrebări şi întrebări. Şi asta vă spun pentru a mai aduce aminte celor care nu se gândesc niciodată la moarte că fiecare are câte un pom din care i se va face intrarea în viaţă prin moarte. Că ce altceva poate să fie un sicriu decât uşa strâmtă prin care trec sufletele atunci când părăsesc trupurile.
E faină această ecuaţie în care ni se spune că e bine să plantăm măcar un pom în viaţa noastră, deoarece rezultatul este unul previzibil. Material un pom ne oferă roadele sale, spiritual prin pomul ce ne serveşte la întoarcerea în ţărână ne aducem noi roadele înaintea Dreptului Judecător. Şi ce apreciez mereu la pomi e că aceştia caută mereu cu crengile spre cer, spre lumină, lăsându-şi roadele să atârne stăpânului, ca mulţumire pentru îngrijirea primită, oferind un exemplu de simplă şi curată rugăciune nouă, oamenilor, care cu picioarele ca nişte rădăcini pe pământ sprijinite încercăm firav să aducem roadă bine plăcută Stăpânului, oferind de prea multe ori stârpituri acre, cum demult Cain a adus Creatorului.
Nu vreau să închei într-o notă pesimistă, deoarece natura ne îmbie la simţirea învierii şi a dorinţei de a trăi în acest trup de lut, aşa cum Dumnezeu ne-a creat, respectând poruncile, păzind rânduielile şi căutând să aducem roadă cu bun gust asemenea pomilor de bun soi, să trăim cu gândul că fiecare din noi avem un pom pe care-l vom folosi la un moment dat ca uşă pentru intrarea în împărăţia cerurilor.
)
