După Sân Petru de iarnă, zilele 17 si 18 sunt închinate Sfântului Antonie cel Mare (Sfântul Anton) şi Sfântului Tănase. Aceste două zile sunt numite Atanasiile şi lumea le ştie ca zile cu vreme crâncenă, cu vifor şi ger; de asemenea, sunt zile de boli, de dureri de cap şi ameţeli, când cumpătarea în mâncare şi la băutură este binevenită.
Cuvântul ,,Atanasii” provine din numele celor doi sfinţi mai sus pomeniţi, strânşi la un loc după o tehnică populară frecventă (,,Todorusale”, adică Toader şi Rusalii, ,,Petrolie”, Petru si Ilie, ,,Cosmadin”, Cosma şi Damian).
În aceste zile este bine să se facă găuri pentru cercei copiilor mici. De asemenea, în duminicile tinere românii îşi tund părul şi îşi taie unghiile.
Tot în zilele de Atanasii, la ţară li se ,,dădea de rău” copiilor. Altfel spus, babele care cunoşteau tainele descântului, ale incantaţiilor magice prin care desfăceau farmece şi puteau vindeca, îi scăpau pe copii (sau pe adulţi) de ,,deochi”, de farmecul aruncat prin puterea privirii, care poate provoca necazuri grave cu sănătatea, ori în orice alt domeniu al vieţii individuale (deochiu apare în toată zona sudică a continentului - de pildă în Italia i se zice ,,malocchio”.
Ca exemplificare , iată cum se desfăşura un descântec de deochi: baba ia un vas de lut în care pune apă şi aruncă în el câşiva cărbuni aprinşi; dacă aceştia se scufundă, este semn sigur că omul din faţa ei este deochiat. Atunci baba, ţinând vasul în mâini, rosteşte mai multe formule rituale, versificate, care au rostul de a izgoni răul din omul suferind: ,,Fugi, deochi,/Dintre ochi!/Cum se potoleşte/Şi se linişteşte/Vântul pe pământ,/Aşa să se potolească (aici se rosteşte numele persoanei deochiate)/Şi să liniştească ./Să rămână curat,/Luminat,/Ca argintul strecurat/Ca maica-sa ce l-a făcut,/Ca Dumnezeu ce l-a zidit”.
,,Poveţele maicii Sofronia"
)
